Festivalul literar româno-britanic Romania Rocks

Festivalul literar româno-britanic Romania Rocks, care aduce laolaltă nume de rezonanţă din literatura celor două ţări, se va desfăşura, de sâmbătă şi până pe 13 noiembrie, la Londra şi în mediul online.

Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român transmis, marţi, AGERPRES, Romania Rocks – prezentat în premieră de ICR Londra – reuneşte celebri autori britanici ai momentului, precum Paul Bailey, AL Kennedy, Deborah Levy, David Mitchell, Ben Okri, Ian Rankin, Elif Shafak, Fiona Sampson, Axel Scheffler, şi cunoscuţi autori români precum Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Eugen Chirovici, Marius Chivu, Andrei Codrescu, Norman Manea, Ioana Pârvulescu şi Matei Vişniec.

Prefaţat la 30 septembrie de lansarea The Romanian Riveter, prima revistă britanică consacrată integral literaturii române, festivalul cuprinde o serie de evenimente ce îşi propun să aducă literatura română mai aproape de publicul cititor din întreaga lume.

Interviurile, lecturile şi conversaţiile din seria „Rock Talks” vor fi completate, astfel, de un eveniment organizat în colaborare cu PEN România, ce-i reuneşte pe poeţii Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Radu Niţescu, Andra Rotaru şi Radu Vancu, de proiecţii de film, o întâlnire cu arhitecta Ioana Corduneanu, dar şi de evenimente pentru copii, cu participarea scriitorilor Simona Antonescu şi Florin Bican, precum şi a ilustratoarelor Maria şi Ileana Surducan şi a artistei Marlene Stanciu.

Tot în cadrul seriei „Rock Talks” va mai avea loc un eveniment în care traducătorii Philip Boehm şi Sean Cotter vor vorbi despre munca lor, cu referire la cei doi autori ale căror scrieri le-au transpus în limba engleză: Herta Muller, laureata Premiului Nobel în 2009, şi Mircea Cărtărescu, nume de referinţă în cultura română.

Programul festivalului va mai cuprinde un eveniment dedicat scriitorilor români stabiliţi în Marea Britanie: Ioana Baetica Morpurgo, Stela Brînzeanu, Vica Demici, Cristina Mureşan, Simona Nastac, Anda Vahnovan, Andreea Scridon, moderat de jurnalista Paula Erizanu, o întâlnire cu autori britanici ce locuiesc în România, moderată de scriitoarea Bronwen Riley.

Un atelier de traducere, organizat în parteneriat cu British Centre for Literary Translation, îi va reuni pe traducătorii Jozefina Komporaly, Diana Manole, Philip Ceallaigh, Gabi Reigh, Andreea Scridon, Adam Sorkin şi Lidia Vianu, iar atelierul Publishing Romania va avea ca protagonişti reprezentanţi ai editurilor din România şi Marea Britanie.

Festivalul se va încheia pe 13 noiembrie cu un concert rock al trupei Publika.

Romania Rocks este o iniţiativă a ICR Londra, sub conducerea Magdei Stroe, directorul festivalului, şi este un festival curatoriat de jurnalista britanică Rosie Goldsmith, directorul artistic, şi de Gabriela Mocan, antreprenor cultural şi producătorul creativ al festivalului.

Toate evenimentele, care vor avea loc în 1 Belgrave Square, în prezenţa unui public restrâns şi care s-a înregistrat în prealabil, vor fi filmate de London Video Stories şi vor putea fi accesate gratuit pe canalele de comunicare ale celor două organizaţii partenere: ICR şi European Literature Network.

Cărţile autorilor incluşi în program vor putea fi achiziţionate de la cele două librării partenere: The European Bookshop (pentru cărţi în limba engleză: shorturl.at/gnqsx) şi Cărţi Româneşti (pentru cărţi în limba română: https://cartiromanesti.co.uk/gb/).

The Romanian Riveter este disponibilă gratuit la adresa https://www.eurolitnetwork.com/the-romanian-riveter/.

Sursa citată precizează că, din cauza pandemiei de COVID-19, nu toţi autorii vor putea călători la Londra pentru festival, participarea lor urmând să fie realizată online. AGERPRES