Breaking News

Vasile Bănescu: Preoţii şi studenţii voluntari îi întâmpină pe credincioşi din loc în loc cu dezinfectanţi şi cu măşti

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care se desfăşoară în acest an în condiţiile stării de alertă, decurge în ordine, rigoare şi înţelegere din partea pelerinilor, al căror număr se ridică, până în prezent, la circa 10.000, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Preoţii şi studenţii voluntari îi întâmpină pe credincioşi din loc în loc cu dezinfectanţi şi cu măşti, pentru cei care doresc să schimbe masca. Porţiunea dinaintea baldachinului unde sunt aşezate sfintele moaştele este foarte bine observată. Fiecare credincios care pătrunde în această zonă se dezinfectează mai întâi, intră, se închină, iar după închinarea fiecărui pelerin materialul de protecţie cu care a fost acoperită racla este imediat dezinfectat de voluntarii prezenţi în interior. Totul decurge aşadar într-un mod neobişnuit, dar să alegem partea bună constituită din ordine, din rigoare şi dintr-o absolut apreciabilă înţelegere din partea credincioşilor, inclusiv a celor care nu sunt prezenţi, a condiţiilor în care ne aflăm”, a precizat Bănescu.

El a adăugat că şi în cursul nopţii de duminică spre luni credincioşii au venit pentru a se închina la sfintele moaşte.

„Au fost şi azi-noapte, într-un număr mult mai mic, dar, până în acest moment, am aflat de la Jandarmeria Română, că au trecut aproape 10.000 de pelerini, începând de ieri de dimineaţă de la ora 7,00. Sunt, evident, mult mai puţini. Dacă în anii precedenţi vorbeam de un pelerinaj care se întindea pe aproximativ şapte zile şi atrăgea câteva zeci de mii de pelerini, spre 100.000, anul acesta, numărul lor este în mod obiectiv mult mai redus din cauza condiţiilor”, a indicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a debutat duminică, la ora 7,00, când sfintele sale moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei, unde vor rămâne spre închinare, cu respectarea normelor sanitare, până la sfârşitul zilei de marţi, 27 octombrie.

Procesiunea a fost condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Alături de aceste sfinte moaşte sunt aşezate cele ale Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie.

Raclele sunt acoperite cu un geam transparent şi dezinfectate de voluntari după fiecare persoană care se închină.

Luni, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul oficiază, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. AGERPRES