Alexandru Muraru a devenit deputat PNL de Iași

Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte al PNL Iași, a devenit deputat în Parlamentul României, în urma vacantării mandatului lui Costel Alexe, președintele PNL Iași, care a renunțat la mandatul din Camera Deputaților după ce a fost învestit în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași. Alexandru Muraru, care deschide lista PNL Iaşi pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie, a depus jurământul față de țară și popor în plenul Camerei Inferioare a Parlamentului, întrunit marţi, 27 septembrie, în ședință solemnă. „Am învățat de la cei care m-au crescut și m-au educat că orice onoare este o obligație. Astăzi am depus acest jurământ pentru validarea în Camera Deputaților și pentru mine este o onoare. În consecință, obligațiile mele față de țara mea România vor fi îndeplinite cu toată energia, puterea și cu bunăcredință. Voi fi alături de nevoile tuturor românilor, voi fi activ, onest și implicat în viața ieșenilor care m-au ales. Voi rămâne același om integru și un susținător necondiționat al reînnoirii clasei politice pe bază de competențe și merite. Alături de echipa PNL, voi face tot ce stă în puterile și priceperea mea să duc la bun sfârșit proiecte pentru oameni”, a declarat Alexandru Muraru, deputat PNL Iași. Alexandru Muraru este profesor asociat în Științe Politice și cercetător științific în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este, de asemenea, cercetător asociat al Institutului Român de Istorie Recentă. În anul academic 2019‑2020 a fost profesor invitat Senior Fulbright la New York University. A fost consilier la Cancelaria Prim‑ministrului (2005‑2009), director general al Institutului National al Patrimoniului (2013‑2014) şi este membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014‑prezent). Pentru pozițiile sale publice şi lucrările despre regalitate, a fost decorat de două ori de MS Regele Mihai I al României cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008) şi cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015). Şi‑a susţinut doctoratul în ştiinţe politice în 2011, cu o teză despre dezbaterile privind regalitatea în România postcomunistă. Absolvent şi doctor al şcolii de ştiinţe politice ieşene, a urmat şi două programe de master, în istorie şi studii europene, la aceeaşi universitate. A beneficiat de numeroase burse de studiu în Europa şi America de Nord în domeniile științelor politice, istoriei, naționalismului, studiilor privind Holocaustul și istoria evreilor (Utrecht University (Olanda, 2004), USHMM, Center for Advanced Holocaust Studies, Washington DC (SUA, 2010-2011), Northwestern University, (SUA, 2013), Royal Holloway University of London (UK, 2016) New York University (SUA, 2019-2020) ș.a.). Este autor sau coordonator a zece volume de istorie și științe politice. Este autorul lucrărilor Cum supraviețuiește monarhia într‑o republică? Regele Mihai, românii şi regalitatea după 1989 (2015) şi Republica Monarhică. Aportul Familiei Regale la integrarea euro‑atlantică a României (2009). A coordonat volumele Ana, Regina. Acasă pentru totdeauna (2016), Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României (coed. Daniel Şandru, 2016), Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I (coed. Andrei Muraru, 2017), Mihai I al României. Regele nostruMartori, experienţe, amintiri regale (2018), Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române (coed. Daniel Şandru, 2019), Revoluția din 1989. Învinși și învingători (coed. Anneli Ute Gabanyi, Andrei Muraru, Daniel Șandru, 2020). A publicat zeci de studii şi articole privind problema monarhică în România postcomunistă, istoria Holocaustului, istoria mentalităților și evoluțiile generate de aceste subiecte. (E.M.)