DOINĂ DE DOR ȘI DE JALE

Europa este din nou în aer! Italia, Franța, Spania, Marea Britanie, Germania revin în poziția țărilor care dau tonul la reacțiile față de cel de-al doilea val al pandemiei. Europa a fost aruncată în aer de același Covid-19, care ne-a întors viața pe dos, care ne-a lipsit de ceea ce aveam mai de preț, libertatea de a dispune de viața noastră, așa cum ne-a dictat felul nostru de-a fi. În primăvara anului 2020 președintele României a avut inspirația de a sintetiza printr-o expresie întreaga evoluție de după a pandemiei, apropiată de reacția imediată a celor care sunt prinși în jocul de-a moartea: ”Stați acasă altfel după sărbători vom avea înmormântări!” Au trecut opt luni din 26 februarie 2020, ziua oficială a debutului pandemiei cu Covid-19, la noi, în Românica, țară de legendă, țara de dor, rămasă așa până-n zilele noastre.
Nu suntem singuri, putem spune, enumerând selecta companie, dar, în același timp, trebuie să conștientizăm că, din nou, nu ne mai ia cineva în seamă. Fiecare țară este blocată în neputința de a gestiona această molimă, pe care doar strechea o mai poate lua! Nimeni nu a aflat încă datele cu ajutorul căreia știința Mileniului III o poate culca la pământ. O poate aduce la tăcere, anihilând-o!
Nimic din toate acestea. Suntem prizonierii celorlalte bâlbâieli europene, celorlalte exemple de impotență epidemiologică, chiar dacă, din când în când, fabricanții de vaccinuri mai sar câte un gard, amintindu-ne că au pus la punct serul mântuitor. Din nou hărmălaie, din nou accelerări în viraje spectaculoase, amendate de câte un mort sacrificat pe operațiunea de calibrare a vaccinului, astfel încât sănătatea publică să fie în centrul atenţiei.
Avem sau nu avem dreptate, puțin mai contează. Suntem pregătiți să jucăm toate dramele lumii, să plângem în hohote, să ne zvârcolim în praful drumului virgin de ţară, să aducem moartea la Judecata de Apoi pentru ca judecătorul să aibă siguranța unui proces bine documentat, a unei decizii bazată pe probele găsite în dosar și nu citite doar pe căderile de frunze, cu ajutorul cărora se acoperă doar urma pașilor făcuți până acum.
Timp de opt luni țara a fost măcelărită de zbaterea condiționată de ieșirea din pandemie, fără ca cineva să știe care este scurtătura, drumul cel mai scurt de la 26 februarie 2020 spre ziua de azi, care poate fi și ziua de mâine, poimâine, care poate fi și ziua din viitorul imediat, apropiat, îndepărtat, cel care dincolo de linia orizontului nu se vede, dar există.
Ludovic Orban este trist. Dezorientat de trist. Nu știe ce îl așteaptă, chiar dacă oficial, viitorul sună bine! Este, din ce în ce mai vizibil, vinovatul de serviciu. Deja pe spatele său încep să fie stivuite din ce în ce mai multe vinovății. Se construiește deja conturul monstrului asupra căruia este pregătită să se reverse furia poporului.
Indiferent de cât de grea va fi iarna aflată în pragul debutului, cert este că scena politică a țării va arde, asemene unei arșițe irespirabile, posibila zăpadă provenită din căderile masive și a spulberărilor de nămeți aduși peste Carpați asemenea unui blestem al Siberiei lui Vladimir Putin.
Noi nu suntem prieteni cu rușii din motiv de sovietici, chiar dacă astfel ratăm șansa unui vecin care are în miezul său un popor primitiv, dar bun să ți-l păstrezi prieten la nevoie, atunci când ursul de la Berlin vrea și altceva decât bere.
Chestiunea cu ”vrea și altceva decât bere” este valabilă pentru toate imperiile de pe urma cărora nu trebuie să te aștepți la ceva bun. Există o matematică superioară a limitelor care nu poate folosi în expunerea lor nici o operație de aritmetică elementară, chiar și numai pentru că în operațiunea politică alte sunt regulile care te oblige să ți cont cine câștigă și cine pierde, în condițiile în care, în plan politic, de regulă, cel care pierde azi este câştigătorul de mâine. Azi pierzi alegerile, mâine revii pe cai mari, în fruntea unei țării, care a reușit în cele din urmă marea trezire!
Indiferent de cine va fi găsit vinovat pentru această ”pandemie robotizată”, atipică și greu de descifrat, la nivelul țării găsim ”Acari ai lui Păun”, care ne produc doar plăcerile vinovate ale răzbunării pe x sau pe y, pentru că până la z nu crezi că poți răzbate. Ne mulţumim cu firimiturile, cu tot ce rămâne de la masa la care s-au mâncat delicatesele bucătăriei internaționale, dar care, pe ciobanul cu conexiune la Vodafone, nu reuşeşte să-l sature. Pentru el un caș, o pulpă de miel sau un boț de brânză cu mămăligă, o stacană cu vin și un șip cu palincă, o bucată de slană, cu ceapă și scrobul de ouă, sunt delicatesele unei zile normale de muncă. Ce au mâncat stăpânii la recepție nu le provoacă decât acea curiozitate minată, după care negreșit se întoarce din nou la bunătățurile sale din traistă, acolo unde negreșit mai găsește și fluierul din care nu ezită să doinească o doină de dor și de jale!
ADI CRISTI