24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Suntem în trend. Infestările nu ne lipsesc, mai ales că vorbim despre o autentică dinamică, care ne amintește de performanțele din poveste ale lui Făt Frumos, cel care crește într-o zi cât alții în șapte. Acest tip de creștere nu este străină poporului român. La greu, tot timpul poporul român a dat dovada unei mobilizări inimaginabile în condiții normale. Ideea de pandemie, de restricții ne-a dat ca temă pentru acasă să construim modelul prin care să reușim ieșirea din moarte.
Este incredibilă realitatea impusă, prin care, la vreme de moarte, suntem obligați să uităm datinile creștinești, îndepărtați fiind de tradiții, după strategiile pompierilor chemați să stingă un incendiu, care a scăpat de sub control și pentru care s-au folosit jeturile puternice de apă, fără ca să se mai țină cont că o astfel de acțiune fermă va smulge icoana din perete.
Țara alunecă, din ce în ce mai repede, pe panta prăbușirii în abis. Asemenea prăbușirii clădirilor pe timpul cutremurelor devastatoare, cade în hăul ființei noastre speranța că suntem bine, feriți de orice pericol, pregătiți să salvăm ziua de mâine.
Carantina a început din nou să arunce umbra peste Soare, să ne înfioare orice pas făcut înspre timpul în care este lumină sau bănuim că va fi în cele din urmă lumină. Iată că, speranța alegerilor din 6 decembrie 2020 este de fapt o siguranţă care ne prelungește izolarea în libertate, văzând cât de determinați sunt președintele Klaus Werner Iohannis și Ludovic Orban.
Din nou suntem obligați să ne mulțumim cu mărunțișul, să ne facem că nu putem înțelege fenomenul în ansamblul său, preferând să ne bucurăm pe bucăți sau chiar pe bucățele. Pandemia cu Covid 19 ne-a învățat să fim singuri, să ne autoizolăm în acel tip de singurătate plin de întrebări, din răspunsurile cărora am reușit să ne construim o nouă imagine a viitorului imediat. Astfel, am fost puși față în față cu următorul pas, în urma căruia am reușit să ne formăm imaginea acelei realități în consistența căreia suntem și noi, dar nu sub formă de afiș, nu sub formă de nume de stradă, ci pur și simplu de personaj care trage la galere, care este înhămat la jugul carului în care se află timpul prezent și alături de el suntem noi, cei care nu ezităm să murim pentru țară și nu doar pentru că noul coronavirus este pe val și vrea să ne înspăimânte, cu atât mai mult cu cât, o bună parte din noi nu-l luăm în seamă, este adevărat pe nedrept, dar acesta este un semn că suntem în România, țara imposibilului și a fărădelegilor atent urmărite și protejate de cei care știu ce înseamnă lipsa de măsură.
Alegerile locale s-au terminat. Urmează alegerile parlamentare. Apoi va urma punerea la zid. Suntem pregătiți de pedeapsă, așa cum suntem pregătiți a da seamă, în cele din urmă, pentru întregul haloimăs pe care am fost nevoiți să-l facem, doar, doar vom reuși să ne ascundem după ceva. Cu cât haosul a fost mai mare, cu atât mai ușor am fi putut scăpa, identificându-ne printre acei, din ce în ce mai mulți, îmbolnăviți asupra cărora ar trebui aruncată plasa izolării, dacă o carantinare clasică nu ar fi posibilă, în marile orașe, de care depindem noi ca țară, ca economie, ca plus valoare.
Mai noii aleși din 27 septembrie, cum ar fi Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei , încă se află în proces de acomodare, astfel încât gafele făcute publice sunt încă de iertat, atunci când acestea se referă la ”biletul unic de călătorie” pe care Nicușor Dar ar fi dorit să-l lanseze în practică, dar care s-a demonstrat că a fost lansat de acum trei ani, dar și a unei legi care să permită urmărirea cetățenilor infestați cu Covid -19 de către STS.
Realitatea care doare și care și înspăimântă este susținută și mai ales creată de rata de infestări la mia de locuitori, rată care declanșează (sau ar trebui să declanșeze) carantinarea localității sau a unui cartier, după cum vorbesc cei care vor să salveze Capitala.
Astfel s-a ajuns în țară ca o localitate să aibă deja această rată de cinci la mie, fără ca să se întâmple ceva benefic.
Pe fondul acestor vâlvătăi mai apar câteva găleți de benzină turnate pe foc, astfel încât tensiunea să fie la cote greu de stăpânit. În contul acestora poate fi înscrisă și reacția lui CTP la adresa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, reacție dură și greu de comentat, cu atât mai mult cu cât, pericolul ruperii din context devine un pericol aflat la îndemâna gesturilor mai apoi regretabile, de ambele părți.
Cum s-a raportat ziaristul la zicerea Prea Fericitului?
„IPS Daniel, căpetenia BOR, arată că ortodoxia românească a rămas la nivelul de acum câteva mii de ani al cultului egiptean. Ba, de fapt, și mai jos, căci preoții din Teba măcar știau destulă astronomie ca să calculeze timpul eclipselor. Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni.”
Cuvintele subliniate pot fi înlocuite cu altele, mai pașnice, și nimeni nu ar mai fi avut vreun motiv de a se revolta.
Este adevărat, libertatea cuvântului nu incumbă și libertatea de a jigni, așa cum dreptul la jignire rămâne o opțiune arbitrată de legea calomniei prin presă sau a insultei în spațiul public.
ADI CRISTI
