Kovesi la Bruxelles: Acțiunile noastre pot avea efect durabil dacă sunt dublate de acțiuni preventive

Acțiunile procurorilor anticorupție pot avea efect durabil doar dacă sunt completate cu activități preventive desfășurate de instituțiile abilitate, a afirmat marți procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, într-o conferință organizată la Bruxelles de Parlamentul European.

„Acțiunile noastre pot avea efect durabil doar dacă sunt dublate de acțiunile preventive desfășurate de celelalte instituții și autorități ale statului, de mediul educațional și cel de afaceri”, a declarat Kovesi în conferința cu tema „Lecții de învățat din România: schimb de bune practici între autoritățile anticorupție din România și Ucraina”.

În opinia sa, rezultatele obținute de DNA demonstrează și faptul că există vulnerabilități majore, care pun în pericol buna funcționare a societății românești.

„Corupția are efecte dramatice și se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive. În lipsa unor măsuri clare de prevenire și control, tipologia faptelor investigate și mecanismele care au permis săvârșirea faptelor se repetă. Pedepsirea funcționarilor corupți nu este suficientă pentru eradicarea fenomenului, ci trebuie identificate și înlăturate riscurile și vulnerabilitățile care conduc la comiterea faptelor de corupție. (…) Pot să vă asigur că DNA va continua cu aceeași fermitate și consecvență aplicarea cu rigoare a legii, respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și asigurarea unui act de justiție corect și echilibrat. Contăm în acest efort pe sprijinul partenerilor noștri instituționali din România și privim cu încredere către instituțiile europene, pentru a ne fi în continuare alături cu obiectivitate și deschidere, în beneficiul statului de drept și cetățeanului român”, a spus șefa DNA.

Ea a vorbit și despre reacția celor investigați și despre provocările cărora trebuie să le facă față procurorii anticorupție.

„Investigațiile efectuate au fost primite cu speranță și încredere de către societate, dar nu este mai puțin adevărat că au mobilizat un întreg sistem compus din politicieni și oameni de afaceri care se simte amenințat și care încearcă să își mențină controlul asupra resurselor publice. Au existat încercări repetate de a limita eficiența investigațiilor, prin inițiative de modificare a legislației anticorupție, prin restrângerea instrumentelor folosite de procurori sau prin refuzul de a ridica imunitatea politicienilor acuzați de infracțiuni de corupție. (…) Presiunile exercitate în spațiul public depășesc uneori limitele unor critici acceptabile într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care ele au venit din partea unor condamnați sau inculpați care dețin sau au deținut funcții importante în stat”, a susținut Kovesi.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, prezentarea făcută de Laura Codruța Kovesi conține referiri la caracteristicile instituției, rezultatele obținute în ultimii 10 ani de procurori în combaterea marii corupții, premisele care au făcut posibilă activitatea instituției și sprijinul constant al Comisiei Europene, dar și referiri la obstacole și vulnerabilități care pun în pericol buna funcționare a societății și care pot fi înlăturate prin acțiuni de prevenție.

Conform aceleiași surse, șefa DNA a arătat că eficiența Direcției Naționale Anticorupție din ultimii 10 ani este demonstrată prin creșterea de la an la an a numărului dosarelor finalizate cu succes, importanța funcțiilor deținute de persoanele investigate, triplarea numărului celor trimiși în judecată, creșterea de peste cinci ori a numărului celor condamnați sau menținerea ratei condamnărilor la peste 90%.

Kovesi a subliniat că instituția pe care o conduce este prezentată drept unul dintre cele cinci exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene, iar caracterul eficient, obiectiv și nepărtinitor al anchetelor efectuate de procurorii DNA a fost remarcat în rapoartele anuale ale experților europeni în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, precizează sursa citată.

AGERPRES