Lagăr
Barăcile au înălțimile durerii
În ele dorm mormintele cenușii
Somnul de veci din inima serii
Și scârţâitul sinistrul al ușii
Nimic nu se-aude a taină
Peste tot sună
Ciocănitul de oase
Când picioarele cad din rastele
De parcă se lovesc de pietre lamele de coase
Stivuite stau aceste grămezi
Prin care trece viața ca un fir
De apă sau de viață în delir
Blocându-se din nopate în amiezi
Stau pedepsiții stelelor din piept
s-aștepte noaptea veșnică
să vină
și poate de aceea ceasul drept
arată zi când noaptea e eternă
un lagăr peste altul
și altul peste toate
au prins tăceri
în profunzimi cernite
și toate prinse-n lacrimi
în parte despletite
și inimi strecurate și cernute
au scos din amintiri morminte
ne începute, știute, neștiute.
ADI CRISTI