Adi Cristi
Adi Cristi

DUŞMANII DE DINCOLO DE DUŞMĂNIE

adicristi01Nu ştiu câtă consistenţă mai are astăzi îndemnul „Fă-te frate cu dracul până ce treci puntea!” Nu ştiu dacă scena politică românească  poate să absoarbă pragmatismul acestei opţiuni, atâta timp cât complexul moralităţii în acest spaţiu nu funcţionează în totala sa intransigenţă existenţială.

Atitudinea lui Victor Ponta faţă de iminentul compromis, ce a făcut posibilă „apropierea sa de Traian Băsescu” (păstrat încă în memoria colectivă ca fiind „duşmanul nr.1 al poporului”) a reuşit să divizeze opinia publică, fracturând spiritul Pieţii Universităţii în umiliţi şi uimiţi. Umiliţii sunt cei care consideră trădarea ca fiindu-le blestemul datorită căruia sunt condamnaţi la nefericire, în timp ce umilii au reuşit să se salveze din această masă amorfă de nefericiţi, tocmai prin marea încredere pe care aceştia au arătat-o useliştlor, de exemplu, în momentul în care au trebuit să aleagă, este adevărat, doar din ceea ce a fost pus pe „taraba electorală”.

Mulţi cred că şi de această dată a fost decisiv „votul dat împotrivă”, cel care a câştigat bătălia cu „votul dat pentru o anume formaţiune politică”. Votul conjunctural a fost din nou preferatul electoratului, în defavoarea votului dat din convingere. S-a votat masiv împotriva celor care au călcat în picioare demnitatea umană a cetăţeanului, fără însă a fi o exprimare explicită a celor care au beneficiat de covârşitoarea ctitorie. Lovitura electorală a fost una obţinută prin ricoşeu. A fost lovit mortal PDL, pentru a fi din ce în ce mai vizibil USL. Acest tip de „pedeapsă politică”, are în sinele ei şi o sămânţă în stare latentă, din care oricând poate încolţii umilinţa combatantă. Chiar dacă discursul s-a dovedit a fi mai doct şi mai coerent, chiar dacă avem o grijă mai mare faţă de cultivarea şi mai ales faţă de întreţinerea imaginii publice, pilite fiind de toate bavurile crescute în urma unor conflicte sau chiar a unor modificări spaţiale, ultima alegere electorală este pe punctul de a ne bloca între etajele atitudinii noastre de a mai încerca o dată aerul speranţei.

Victor Ponta se prezintă a fi mai puternic decât în toate scenariile ce nu au ezita să-l strângă de gât, cu intenţia declarată a sugrumării. Este primul politician post-decembrist care are tupeu, curaj, viziune. Este, de asemenea, printre puţinii politicieni de azi care ştiu să-şi asume deschis deciziile, fără ca să aibă pretenţia ipocrită că doar ceea ce el face este lucrul cel bun. Admite că poate să greşească, fără însă a se îndepărta de asumarea  responsabilităţii faptelor sale. A înţeles perfect care este diferenţa dintre interesul naţional, interesul politic şi interesul personal. Până acum a fost singurul politician al USL care şi-a stabilit că ţinta sa este interesul naţional, ocolind celelalte ţinte, devenite false, chiar dacă ele ţineau de configuraţia interesului politic al alianţei USL sau de interesul personal al liderilor acestei alianţe, care conduce pur şi simplu ţara în aceste momente.

În timp ce Crin Antonescu nu are responsabilităţi executive, care i-ar permite să realizeze „ceva bun pentru ţară”, beneficiind în schimb de libertatea exclusivă a manifestărilor politice, Victor Ponta este obligat să ţină cont de adresantul căruia politica guvernamentală i se adresează, cetăţeanului. El nu poate să scoată din ecuaţie această variabilă, să o ignore, să o treacă „cu vederea”, doar pentru a se menţine în aceeaşi poziţie virulentă, ce ar pune
presiune pe destinul ajuns oricum la capăt de linie al lui Traian Băsescu. Traian Băsescu nu mai este o miză pentru România, el a rămas pur şi simplu un preşedinte lamentabil, dar care are prerogativele preşedintelui României până la finele anului 2014.

Deblocarea ţări a însemnat luarea în seamă a acestuia, stabilirea nu neapărat a unui „binom”, cât mai ales a unei înţelegeri comune celor care se fac între oameni pe timpul calamităţilor naturale, de exemplu. Aşa ceva se întâmplă astăzi şi în România zilelor noastre. Duşmanii de dincolo de duşmănie – aceasta este formula de recuperare a României.

ADI CRISTI