Concert extraordinar de Crăciun al Corului Naţional de Cameră ”Madrigal-Marin Constantin”

Concertul extraordinar de Crăciun al Corului Naţional de Cameră ”Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va putea fi urmărit online, gratuit, începând cu data de 23 decembrie, pe site-ul www.madrigal.ro şi în aplicaţia Madrigal App.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, concertul este înregistrat în condiţii excepţionale în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României. Aplicaţia Madrigal App va fi lansată pe 23 decembrie şi va putea fi descărcată pe orice dispozitiv electronic pentru vizionare.

„Suntem din nou împreună de Crăciun, chiar dacă nu ne întâlnim în sălile de concerte. Anul acesta, tocmai pentru că este unul atât de dificil pentru toată lumea, am decis să susţinem Concertul Extraordinar de Crăciun şi, prin intermediul tehnologiei, să aducem în casele românilor, oriunde s-ar afla ei în lume, atât emoţia muzicii, cât şi frumuseţea imaginii Corului Madrigal în concert. Madrigal se adaptează vremurilor şi, susţinut de un prestigios parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, revine în luna decembrie şi oferă din nou publicului vibraţia unică a acestei perioade atât de aşteptate şi, sperăm noi, un strop din normalitatea sărbătorilor”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului „Madrigal – Marin Constantin”.

Concertul a fost filmat în Sala tronului de la Muzeul Naţional de Artă a României, în absenţa audienţei, fapt fără precent în ultimii 52 de ani.

Dirijorul Anna Ungureanu a pregătit pentru acest concert o selecţie repertorială specială, menită să creeze o legătură organică între clasic şi modern, de la colinde româneşti şi internaţionale până la aranjamente muzicale complexe şi eterogene.

„Ne-am dorit foarte mult să susţinem acest concert atât de drag nouă, madrigaliştilor, şi ne bucurăm să putem dărui publicului şi anul acesta gândurile noastre bune şi vraja sonoră a Crăciunului cu Corul Madrigal. În armonie cu spaţiul în care am cântat, am ales să interpretăm unele dintre cele mai îndrăgite, dar şi impresionante piese de Crăciun, de la minunatele colinde, până la lucrări deosebite din creaţia compozitorilor Paul Constantinescu sau Johann Sebastian Bach şi a multor contemporani, un repertoriu care să aducă pacea, frumuseţea şi spiritul sărbătorilor de iarnă”, a precizat Anna Ungureanu.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES