Breaking News
2978754 11/23/2016 November 23, 2016. Russian President Vladimir Putin holds a meeting with Government members in the Kremlin. Alexei Druzhinin/Sputnik

Vladimir Putin a promulgat legea privind „agenții străini”

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care permite declararea drept „agent străin” a persoanelor fizice care se dedică activităţilor politice în favoarea altor state şi primesc finanţare din străinătate, în unele cazuri fiind vorba inclusiv despre jurnalişti, transmite EFE.

Documentul, publicat pe portalul de informaţii juridice al Rusiei, stabileşte că persoanele fizice şi organizaţiile sociale incluse în registrul agenţilor străini vor trebui să informeze „minimum o dată la şase luni” Ministerul de Justiţie din Rusia cu privire la activităţile şi finanţarea primită din exterior.

Potrivit documentului, legea permite declararea drept agenţi străini a jurnaliştilor din alte ţări acreditaţi în Rusia care realizează activităţi „incompatibile cu activitatea profesională”, precum şi a organizaţiilor sociale care realizează „activităţi politice”. Legea permite etichetarea drept agenţi străini a corespondenţilor străini dacă acţionează „în slujba altei ţări, a organelor de stat”.

În prezent, lista reprezentanţilor presei care operează ca „agenţi străini” în Rusia include 10 mass media şi o organizaţie, printre care postul Vocea Americii, şi mai multe portaluri.

Cu toate că legea intră în vigoare „din momentul publicării”, adică din această miercuri, încă de luni au fost declarate „agenţi străini” cinci persoane fizice – trei jurnalişti şi doi activişti – toate cunoscute pentru criticile formulate la adresa preşedintelui rus. AGERPRES