Despre Faptele și gândurile Nicoletei Nistoreanu-Toncu, consemnate și publicate la Editura EIKON

Despre Faptele și gândurile Nicoletei Nistoreanu-Toncu, consemnate și publicate la Editura EIKON, București (2020)

 După zece luni de restricții sanitare în legătură cu ”mersul pe afară”, n-aș putea spune că nu e bună și pandemia (C-19) la ceva. Să nu fi fost pandemie, nu cred că aș fi consacrat degrabă câteva seri bune citirii pe îndelete a unei cărți primite cadou de la bunul meu prieten P.N., professor la ASE București. Și ca să fie clar, nu e vorba de o carte de Economie, cu atât mai mult cu cât nu e scrisă de el. Mai exact, este vorba despre romanul Fapte și gânduri, apărut nu tocmai demult la Editura EIKON, din București (310 pag.), sub semnătura prozatoarei nemțene Nicoleta Nistoreanu-Toncu. Profesor de Engleză, în viața de toate zilele, Domnia Sa – autoarea – vine acum pe piața lucrărilor literare cu o carte despre studenția personală din trecuții ani 80, așa cum a fost efectiv aceasta, ”cu muncă, armată, prietenii, dragoste și dezamăgiri”. Înainte de a face câteva scurte referiri la opera respectivă, să spunem, potrivit datelor de pe site-ul Libris.ro, că ”Nicoleta Nistoreanu-Toncu s-a născut în zona Romanului, dar este legată prin rădăcini (o parte din copilărie și primii opt ani de școală) de ținutul din preajma Moineștiului. Liceul l-a absolvit in Piatra Neamț, iar după terminarea facultății de Litere (București) a profesat primii trei ani în Târgu Neamț, după care s-a stabilit cu familia și a profesat în Piatra Neamț. A început să scrie poezie din adolescență, iar în 1994 a terminat o primă versiune a celei de-a doua cărți care avea să apară după mai multț ani. În 2017 a publicat o carte despre copilărie, primii ani de școală și adolescență. Realitatea mea neinventată, anul următor, romanul Iubirea din tăceri – jurnalul a doi tineri care se întinde pe durata a doi ani, 1976-1977, iar în 2019, Intermezzo pentru regăsire – un roman care ține să demonstreze că un an de viață poate avea efect formativ și poate aduce un bagaj de cunoaștere cât alți zece la un loc”. Ceea ce se derulează pe durata a patru ani de studenție ai autoarei apare zugrăvit cu excelente mijloace literare în următoarea carte a acesteia. Aici, faptele și gândurile Nicoletei Nistoreanu-Toncu, adunate între două coperți și publicate la Editura EIKON București (2020) comportă următoarea structură: Partea I – Începuturi: Locuire, colege și surprize; Facultatea, Provocanta armată și Partenerii noștri; Partea a II-a: Anii intermediari – Locuire, partenere, colegi și surprize, Facultatea și numai, Băieți și alte teste, Printre picături și un șoc, Și armata la final; Partea a III-a: O schimbare binevenită și ceva de gen a ce n-ai vrea să fie, Alte lucruri neașteptate, Asaltul final și Un fel de semnal final. Intrând în carnea lucrării, te poți simți cumva că ai apucături de indiscret desăvârșit; aceasta deoarece autoarea te poartă dezinvolt prin locuri care ar trebui să rămână inaccesibile bărbaților…, de pildă, camera de cămin pe care o împărțea cu alte cinci colege, studente și ele. Lectorului trăitor al aceleiași epoci nu-i va  veni deloc greu să înțeleagă frământările de toate naturile ale personajelor introduse în scenă de Nicoleta Nistoreanu-Toncu. Iar acestea nu erau defel puține, mergând de la dificultățile găsirii unui loc de cazare pentru cei din provincie, problemele de trai zilnic în comun, până la ceea ce putea genera nu odată, de pildă, manifestările unui professor obtuz. Cât de bine ar putea să înțeleagă din toate acestea un cititor care a absolvit ceva mai recent facultatea, n-aș ști ce să spun. Oricum, ar putea fi sensibilizat când autoarea ne spune despre una din colegele ei de cameră (Sorana) că era ”o ardeleancă dintr-un orășel de la graniță, înaltă, bine clădită, șatenă deschis, cu niște ochi albaștri superbi și un detaliu intim relevant ulterior: cei mai frumoși sâni văzuți vreodată. Din multiple perspective: formă, mărime, rotunjime de măr, soi autohton, consistență pietroasă, piele translucidă, până la bănuțul rozaliu, întregitor al ansamblului.” Despre altă colegă (Alexa, din București), ne spune că era ”la fel de înaltă, brunetă, pistruiată, cu mai mult sex appeal, greu de spus dacă provenea din alură sau din ușoara vulgaritate, cam rotunjoară, pufoasă, volubilă, cu un timbru de alertă, puțin deranjant, obositor uneori, a venit cu mașina, evident însoțită de ambii părinți. Și un amănunt picant: cu cei mai ciudați sâni posibili – ca formă, mărime, orientare. Semănau cu ai unei cățele care alăptează în primele zile după fătare, gravitația atrăgându-i în mod vizibil, nu că ar fi fost mai voluminoși decât ai Soranei…”. Despre faptul că la un moment dat a descoperit o scurtătură a drumului ”normal” dintre cămin și facultate, motiv cumva de bucurie, aflăm că destul de repede alege din nou ”calea lungă”. Explicația: ”mai de fiecare dată când nu ploua, ningea sau nu era extrem de frig, ne întâlneam cu o persoană vârstnică, de peste optzeci de ani, înaltă și uscățivă, eterică. Te uimea uitătura ce părea că nu percepe nimic, părul vâlvoi, îmbrăcămintea ciudată: câte o singură șosetă ori ceva pe dos. Lămurirea a venit curând; în spatele unui gard-zid era un azil de bătrâni.” Și pentru că studenții acelor timpuri participau la început de an universitar și la muncile agricole, iată ce ne spune despre aceasta Nicoleta Nistoreanu-Toncu: ”Cam totul a rămas suspendat în curiozitate pentru că urma practica agricolă, omisă, pierdută din vedere acasă și care m-a prins pe picior greșit; fără haine și, mai ales, fără încălțări adecvate. Seara a venit o ploaie deasă de câteva ore. Consecințele s-au simțit din plin pe câmp. S-a început cu scosul napilor (…). Aveai senzația că frămânți pământul, iar furcile, cu două sau trei coarne, trebuiau mânuite cu putere sau, mai ales, cu îndemânare. Totul se îngreuna din cauza ploii; pământul cleios se disloca și el, însoțind rădăcinile și lipindu-se de încălțări, dublându-le sau triplându-le greutatea…”. Realmente obsedată de a reda cât mai fidel (totuși, literaturizat) filmul propriei vieți din perioada studenției, autoarea impresionează la fel de mult și când redă secvențele intitulate ”Facultatea și numai”, ”Băieți și alte teste”, ”O schimbare binevenită și ceva de gen a ce n-ai vrea să fie” ori ”Asaltul final”. Stilul imprimat textului, de la un capăt la altul, o ajută la maximum pe Nicoleta Nistoreanu-Toncu să ajungă la inima cititorului sensibil. Cu certitudine, este și acesta un motiv serios să așteptăm nerăbdători următoarea apariție editorială purtând semnătura Domniei Sale.

(Ionel BOSTAN, Membru al Uniunii Scriitorilor)