Sorin Grindeanu: Costel Alexe trebuie să demisioneze „urgent” din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că fostul ministru liberal Costel Alexe trebuie să demisioneze „urgent” din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, iar şeful statului să încuviinţeze cu celeritate cererea DNA de începere a urmăririi penale faţă de acesta.

„Conform DNA, Costel Alexe – PNL a luat şpagă în timp ce era ministru, când lumea era ţinută în case. Sunt trei lucruri care trebuie făcute urgent: Orban să îi ceară lui Alexe să demisioneze din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Iohannis să încuviinţeze cu celeritate cererea DNA de începere a urmăririi penale, USR+ să iasă public şi să explice cum partidul ‘fără penali în funcţii publice’ s-a asociat la guvernare cu o formaţiune coruptă ca PNL. Să pui ministru un panglicar care cere mită în tone de tablă arată că PNL-ul lui Orban a devenit adevăratul Om de Tinichea din politica românească! Nu este un partid, ci o gaşcă penală care – la adăpostul pandemiei – a devalizat bugetul României”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că ar fi vorba despre fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe.

Potrivit DNA, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2020, persoana pentru care se solicită începerea urmăririi penale ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme. AGERPRES