AVEȚI GRIJĂ LA DEMOCRAȚIE

America încearcă să treacă un examen pe care ea l-a regizat, acum peste 200 de ani, când democrația a fost pusă la treabă în slujba unei majorități credibile, aflată în slujba vremurilor.
Simpatizanți lui Donald Trump au fost impulsionați de liderul republican, să nu recunoască înfrângerea clară, administrată de democrați, după ce în 2014 Donald Trump a umilit-o pe Hillary Clinton.
De această data, la alegerile prezidențiale din 2020, a ieșit câștigător democratul Joe Biden, care, la rândul său, l-a umilit pe năbădăiosul Donald Trump. Acesta din urmă nu s-a mulţumit cu „lingerea rănilor”, ci a profitat de cutuma democrație americane, încercând o lovitură de stat, numai bună de a-i sluji ambițiile sale de „om neînfrânt” sau „greu de înfrânt”. Cu alte cuvinte mai puţine, s-a observat o invadare a templului democrației, Capitoliu, dar nu într-o zi de odihnă, ci pur și simplu în momentul în care congresmenii erau în ședință, validând rezultatele alegerilor prezidențiale. Atacul asupra acestei instituții fundamentale democrației și mai ales valorilor sale, dacă s-ar fi dat într-o altfel de țară, fără doar și poate, pe bună dreptate, SUA ar fi reacționat imediat, semnalând derapajul, instituind un complex de măsuri sancționatorii la adresa celor care au inițiat această abatere gravă de la lege.
În fapt. SUA a avut o cădere periculoasă de autoritate, moment în care geamurile de la Capitoliu au fost sparte, protestatarii schimbați în insurgenți au năvălit în sala în care aleșii nației erau în ședință de lucru, provocând panică, aceeași panică pe care minerii din România au încercat și ei să o provoace, dar care nu a reușit să atingă acel punct culminat întâlnit dincolo de ocean, cu ocuparea birourilor și executarea acelor ședințe de selfy, având ca fundal părți din interiorul Capitolului. Să vadă și urmașii revoltatului ce a făcut ruda sa pentru a nu lăsa derbedeii să-și facă jocurile, pe foamea lor, le lipsa de locuri de muncă, pe întregul complex de degradare socială, la ei acasă, în țara care este considerate în lume ca fiind leagănul democrației și a puterii mondiale.
Avem de decontat sloganul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” sub forma unei balustrade asiguratorii, astfel încât să existe o oprire pe palier, în care, după tragerea sufletului, să mai existe o clipă de reflecție, un moment de cumpătare, o recapitulare a motivelor care te fac să ridici mâna, înaintea loviturii. Poate aici au exersat americanii, având avantajul diferenței de ani pe care au adunat-o pe teritoriul exersării valorilor democrației, intrată deja în reflexul generațiilor ce au urmat cu fiecare exercițiu electoral.
Liderii lumii au avut imediat o reacție asupra episodului cu ”Măcelul de la Capitoliu”. Toți au încurajat valorile democrației, ale votului liber exprimat de americani, sancționând direct sau mai voalat imixtiunea pe care a încercat-o Donald Trump în a-și asigura imaginea vulturului rănit și nicidecum ucis.
Momentul acesta a fost unul semnificativ pentru a se verifica etanşeitatea luptei pentru apărarea valorilor democrației, în condiții extreme. Tot din acest puternic bruiaj s-a încercat recuperarea încrederii în tonul ferm al discursului democratic, chiar dacă acesta a fost rostit de Donald Trump, speriat de amploarea pe care a luat-o protestul simpatizanților săi.
Inclusiv în interiorul cabinetului său Donald Trump dezvoltă o puternică opoziție. „Discuţiile s-au centrat asupra celui de-al 25-lea amendament la Constituţia americană, care îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte „inapt” să îşi exercite funcţiile. Până în prezent însă vicepreşedintelui Mike Pence nu i-a fost prezentată nicio propunere oficială. Mai mulţi congresmeni şi editorialişti ai unor jurnale influente au pledat deschis pentru această opţiune, chiar dacă mai sunt doar două săptămâni până la sfârşitul mandatului lui Donald Trump. Toţi membrii democraţi ai Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor i-au trimis o scrisoare lui Mike Pence pentru a-i solicita să invoce al 25-lea amendament „în interesul democraţiei”. Pentru aceştia, preşedintele în exerciţiu „este bolnav mintal şi incapabil să gestioneze şi să accepte rezultatul alegerilor din 2020”. Influentul Washington Post a pledat şi el în acest sens într-un editorial sever. Pentru editorialiştii săi, „preşedintele este responsabil de actul de răzvrătire” survenit la Capitoliu, unde sute de partizani ai lui au pătruns cu forţa, în timp ce congresmenii se aflau la începutul procesului de certificare a victoriei democratului Joe Biden la prezidenţiale. Donald Trump „a dovedit că reprezintă o gravă ameninţare pentru democraţie, el trebuie îndepărtat”, au adăugat ei. Alţii, ca membra democrată a Congresului, Ilhan Omar, a anunţat miercuri că pregăteşte documentele pentru un impeachment împotriva preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, dar această procedură este mai lungă şi mai puţin susceptibilă să ajungă la final înainte ca Joe Biden să depună jurământul la 20 ianuarie”.
A fi sau a nu fi Donald Trump vinovatul principal pentru atacul frontal exersat asupra democrației, la ea acasă, în clădirea din care George Washington, părintele SUA, ne face amenințător din mână: „Aveți grijă la democrație!”
ADI CRISTI