Breaking News

Românii vor fi precauţi cu bugetele lor anul acesta, dar îşi vor îngădui bucuriile negate anul trecut, precum călătoriile

Românii vor fi precauţi cu bugetele lor anul acesta, dar îşi vor îngădui bucuriile negate anul trecut, precum călătoriile, se arată într-o cercetare de piaţă derulată de Wisemetry Research, remisă, luni, AGERPRES.

Studiul desfăşurat în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2020 a avut ca scop informarea publicului cu privire la provocările apărute în contextul restricţiilor de mobilitate impuse ca măsură de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Studiul a abordat subiecte precum organizarea telemuncii, îngrijirea şi educaţia copiilor şi dezechilibrul de gen în munca domestică, mecanisme adoptate de oameni pentru a face faţă izolării, obiceiuri pe care oamenii doresc să le adopte sau păstreze în următoarele 12 luni.

A rezultat astfel că 2021 va fi anul în care oamenii vor echilibra nevoia de securitate materială, declinată prin intenţia de economisire, creşterea veniturilor prin obţinerea unei poziţii mai bine plătite la locul de muncă sau căutarea unui job secundar, cu dorinţa de a spori confortul şi relaxarea prin îmbunătăţiri în locuinţă şi concedii binemeritate.

Întrebaţi ce anume plănuiesc să facă în anul 2021, cei mai mulţi respondenţi, 42%, au spus că au de gând să pună de-o parte mai mulţi bani în următoarele 12 luni. O treime dintre cei intervievaţi îşi doresc să aducă îmbunătăţiri în casă, iar 28% spun că vor să meargă într-o vacanţă sau excursie deosebită, semn că oamenii au simţit lipsa călătoriilor în anul ce tocmai s-a încheiat. În plus, unul din patru respondenţi are de gând să-şi suplimenteze veniturile prin găsirea unui job secundar sau activarea altor surse de venit.

Dorinţa de siguranţă materială şi un comportament orientat spre economisire sunt atitudini fireşti atunci când oamenii se confruntă cu ameninţări externe, fie că este vorba de o criză financiară, fie de una de sănătate.

Printre planurile pentru noul an se numără şi lichidarea unui credit – 21% dintre respondenţi, participarea la cursuri de dezvoltare personală sau profesională – 20%, schimbarea locului de muncă – 18% şi o schimbare majoră în carieră – 17%.

În următoarele 12 luni, cei mai mulţi respondenţi vor investi în concedii deosebite, echipament electronic şi produse pentru locuinţă.

Când vine vorba de investiţii pe care oamenii au de gând să le facă în 2021, 32% dintre respondenţi sunt convinşi că în următoarele 12 luni urmează să meargă într-o vacanţă sau un sejur. Cum anul 2020 a stat sub semnul restricţiilor de mobilitate, este de aşteptat ca în viitorul apropiat, odată ce călătoriile vor redeveni sigure, oamenii să-şi dorească să exploreze noi destinaţii, poate chiar ţări deosebite, şi să se aventureze dincolo de clasicele obiective turistice.

Un sfert dintre respondenţi sunt siguri că în următorul an vor investi în echipament electronic/ IT&C. Dispozitivele electronice au devenit bunuri esenţiale în anul 2020, atât în derularea activităţilor profesionale/ ce ţin de locul de muncă, şcoala/ învăţământul de la distanţă, precum şi pentru divertisment şi a comunica/ păstra legătura cu persoanele dragi.

Nu este neglijabilă nici proporţia celor care urmează să investească în renovarea locuinţei (23%) şi în mobilier nou (22%). În anul 2020 oamenii s-au aflat în situaţia de a redefini noţiunea de locuinţă – aceasta a căpătat noi înţelesuri şi a preluat funcţii noi – loc de muncă, şcoală, spaţiu de socializare. În acest context a apărut inevitabil şi necesitatea armonizării spaţiului locuibil la noile nevoi. Fără îndoială, şi aşteptările oamenilor cu privire la locuinţa ideală au suferit schimbări.

Există de asemenea interes şi pentru cumpărarea de bunuri imobiliare – a unei locuinţe sau a unui teren. AGERPRES