PSD va prezenta în Parlament un proiect de buget paralel, astfel încât oamenii să vadă ”minciuna Guvernului Cîţu”, a scris, joi, pe pagina de Facebook, deputatul PSD de Neamţ Oana Bulai.
Parlamentarul susţine că actualul Guvern caută tot felul de scuze pentru a nu majora veniturile românilor.
„Împreună cu colegii mei din PSD vom arăta că, având venituri bugetare şi deficit bugetar comparabile cu cele din bugetul Guvernului Cîţu, este posibilă acordarea majorărilor de venituri pentru populaţie. În primul rând, cei de la guvernare trebuie să ştie cum să administreze corect banii românilor şi să termine cu plătit poliţe către clientela de partid. În al doilea rând, probabil lucrul esenţial, este aceea de a avea o guvernare competentă, ceea ce Guvernul Iohannis 2 nu e deloc. În al treilea, lucrul care trebuie să fie îndeplinit este acela ca cei care se află la guvernare să îşi propună, cu adevărat, să crească nivelul de trai şi veniturile populaţiei. Guvernul coaliţiei Iohannis a reuşit ca într-un an de zile să risipească toţi banii pe care i-a împrumutat şi pe care Guvernul PSD i-a lăsat. Au dovedit că nu sunt capabili să vină cu soluţii, ci sunt capabili doar să se certe între ei”, a declarat Oana Bulai.
Parlamentarul social-democrat a mai spus că PSD a demonstrat că poate să vină cu măsuri de stimulare a economiei, cu programe naţionale pentru firme şi pentru oameni şi cu investiţii în domeniile esenţiale ale economiei. AGERPRES