Grupul consilierilor judeţeni ai USR-PLUS denunță atitudinea și practicile președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe (PNL), în ceea ce privește modul în care acesta își angajează rudele și prietenii fără concurs în diverse instituții publice, caracterizând acest tip de comportament drept unul specific baronilor locali și PSD-ului. Într-un comunicat de presă, grupul consilierilor judeţeni ai USR-PLUS îl acuză pe Costel Alexe că abuzează de funcția și de puterea sa şi solicită autorităţilor competente să iniţieze demersurile necesare pentru verificarea legalităţii deciziilor de angajare a rudelor preşedintelui CJ Iaşi. Mai jos, comunicatul integral al grupului consilierilor judeţeni ai USR-PLUS:
Conform articolelor relatate în presa locală, Costel Alexe nu s-a rezumat la a cere diverse favoruri când a fost ministru, ci a pus la cale un adevărat plan de acțiune pentru a își angaja familia în structurile CJ. Astfel, Alexe și-a angajat prietenul ca administrator al județului, prieten care i-a fost consilier personal și partener de afaceri, acesta având zero experiență în administrația locală. Iar mai nou, fina sa a fost angajată pentru o singură zi, fără concurs, la Consiliul Județean, pentru ca apoi să fie detașată la Palatul Culturii.
Toate aceste acte sunt susceptibile de trafic de influență, abuz de putere și chiar organizarea unei grup de lucru prin care familia Alexe să controleze județul Iași. Domnule președinte al Consiliului Județean, reforma administrativă pe care ați inițiat-o seamănă mai degrabă cu stilul PSD, decât cu promisiunile PNL și programul de guvernare asumat în coaliția de guvernare!
Consilierii județeni USR PLUS solicită public organizarea de concursuri de angajare transparente și recrutarea profesioniștilor prin intermediul companiilor specializate în selecția de personal.
Județul Iași a devenit subiect de glume pentru o națiune întreagă, din cauza acțiunilor iresponsabile și prin sfidarea continuă pe care o afișează Costel Alexe, președintele CJ Iași. Ne exprimăm încrederea că autoritățile competente au inițiat deja demersuri pentru a verifica legalitatea deciziilor de angajare ale rudelor, menționate anterior.
Grupul Consilierilor Județeni USR-PLUS Iași