În 31 de judeţe a fost atinsă capacitatea „maximă” de programare pentru următoarele trei săptămâni

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a precizat miercuri că în 31 de judeţe din ţară a fost atinsă capacitatea „maximă” de programare pentru următoarele trei săptămâni, în raport cu numărul dozelor disponibile la acest moment şi cu calendarul de livrare estimat pentru perioada următoare, ca urmare a interesului crescut al cetăţenilor pentru vaccinare.

CNCAV afirmă că, potrivit situaţiei raportate la ora 14,00, erau în continuare disponibile programări în judeţele Alba, Bihor, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi şi Suceava, conform datelor din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) şi preluate de platforma informatică de programare dezvoltată de STS.

 

„Datele raportate sunt în dinamică şi există posibilitatea ca, la ora difuzării comunicatului, situaţia să fie diferită. Având în vedere calendarul estimat de livrare a dozelor de vaccin, CNCAV a solicitat STS actualizarea platformei de programare pentru a putea permite continuarea programărilor persoanelor din etapele I şi II, începând cu 1 martie, în centrele de vaccinare deja existente”, precizează sursa citată.

CNCAV susţine că „în scurt timp” vor fi deschise noi centre de vaccinare la nivelul fiecărui judeţ, care vor permite programări şi pentru date mai apropiate, începând cu data de 8 februarie.

„Calendarul programărilor şi suplimentarea numărului de locuri de programare se stabilesc în colaborare cu INSP şi cu direcţiile de sănătate publică”, arată aceeaşi sursă. AGERPRES