Cum cresti imunitatea copiilor pe timp de iarna

Anotimpul rece este sezonul problemelor de sanatate pentru multi copii, fara ca asta sa insemne ca ei ies din limitele normalului. Orice copil perfect sanatos are voie sa raceasca de 3-4 ori pe an, multi dintre ei trecand de la un episod la altul.

Vremea rece slabeste sistemul imunitar si il face pe cel mic mult mai susceptibil la infectii respiratorii de sezon, asa cum este raceala simpla. Gripa este si ea un pericol intre lunile octombrie si martie. Un alt motiv pentru care iarna este sezonul episoadelor acute de boala este acela ca timpul petrecut in interior, mai ales in colectivitate, este mai lung din cauza temperaturii scazute si vremii rele de afara. Microbii ajung astfel mai repede in contact cu cel mic. Imaturitatea sistemului imun, problema legata de varsta, contribuie si ea la cresterea frecventei problemelor de sanatate iarna.

Imunitatea este unul sistem complex, rezultatul unor procese si structuri biologice ce are rol de a proteja corpul impotriva bolilor. Copiii se nasc cu un sistem imun lipsit de experienta, avand un bagaj imunologic relativ slab, bazat pe anticorpi primiti de mama in timpul sarcinii. Acesti anticorpi vor circula o perioada de cateva luni prin sangele bebelusului, apoi vor disparea. Anticorpi proprii vor fi produsi la fiecare intalnire a organismului cu un nou microb din exterior, ca raspuns al organismului la acest contact si dupa fiecare vaccinare.

Sfaturi pentru a spori imunitatea celor mici pe timp de iarna:

  • Alimentarea nou-nascutilor si sugarilor cu lapte matern este o sursa naturala de anticorpi si alte elemente ce stimuleaza sistemul imun. Incercati sa nu intrerupeti alimentarea cu lapte matern in perioada rece a anului;
  • Oferiti-le copiilor surse naturale de vitamine, minerale si oligoelemente din hrana, versus suplimente alimentare care sa le contina. Pe langa o mai buna protectie impotriva germenilor, consumul unor cantitati optime de vitamina C si fitonutrienti ajuta si la prevenirea altor boli acute si cronice. Este ideal ca cei mici sa primeasca 5 portii de fructe si legume in fiecare zi. Incercati sa suplimentati aportul de usturoi, sucuri naturale verzi, portocale din dieta. Lactatele, mai ales cele fermentate, ajuta la mentinerea sanatatii tractului digestiv.
  • Respectati calendarul de vaccinare prevazut in schema nationala a Ministerului Sanatatii. Incepand cu varsta de 6 luni, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda vaccinarea antigripala la copii. Pentru ca vaccinul antigripal sa fie eficient, el trebuie administrat la inceputul sezonului gripal, in primele zile ale lunii octombrie.
  • Creati pentru copil un program corect de somn. Acesta difera in functie de varsta: aproximativ 18 ore de somn pentru nou-nascuti, 12-13 ore pentru copii mici, de 1-4 ani, 10 ore de somn pentru prescolari. Privarea de somn scade imunitatea prin reducerea numarului de limfocite NK, componenta a sistemului imun care are rol in uciderea germenilor si protectie impotriva celulelor tumorale. De asemenea, evitati supraincarcarea programului celui mic, pentru a reduce oboseala si stresul la minimum.
  • Respectati normele de igiena corporala. Invatati-l pe cel mic sa se spele pe maini inainte de fiecare masa sau dupa ce revine in casa de afara. Sezonul rece nu este motiv pentru a nu face baie conform programului normal al copilului.
  • Consumul de peste bogat in acizi grasi esentiali, precum somonul, sau uleiuri de peste ajuta la stimularea imunitatii.
  • Nu ii izolati pe cei mici si nu ii privati de expunerea la lumina naturala si aer curat. Chiar si in timpul iernii, expunerea la lumina naturala, timp de minimum 20 de minute pe zi, creste sinteza proprie de vitamina D.
  • Utilizati inteligent si informat suplimentele si extractele naturale. Sunt multe preparate de tip tinctura, concentrat si extract ce contin alcool si nu sunt destinate copiilor de varsta mica.
  • Nu abuzati si nu administrati fara prescriptie medicala antibiotice. Ele sunt indicate doar in infectii bacteriene confirmate sau cu grad mare de suspiciune. Antibioticul nu este tratament pentru febra sau simptomele racelii simple, nu se utilizeaza universal, indiferent de tipul de infectie.