România este peste media europeană ca performanţă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19

România este peste media europeană ca performanţă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, devansând ţări cu sisteme de sănătate mai performante, a declarat joi, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

„Dacă la începutul săptămânii au apărut informaţii cum că România se află pe un loc 18 la nivel global cu privire la numărul de doze de vaccin administrate şi pe locul şase în Europa şi astăzi ne menţinem pe poziţii înaintate, peste media europeană, ca performanţă a campaniei de vaccinare. (…) Putem spune că am depăşit inclusiv ţări care au sisteme de sănătate mult mai performante, sisteme de sănătate cu o infrastructură mult mai eficientă, precum Franţa, Belgia. Din datele pe care le avem pentru data de 19 ianuarie, am impresia că suntem chiar în faţa Germaniei ca număr de doze administrate pe procent de populaţie”, a afirmat Baciu.

El a adăugat că această situaţie este determinată de eforturile „susţinute” făcute de toţi cei implicaţi în campania de vaccinare, în primul rând de personalul medical.

„Contrar condiţiilor preliminare care definesc sistemul de sănătate din România, care nu este neapărat cel mai performant la nivel european, dimpotrivă rapoartele Comisiei Europene la sfârşit de an ne prezintă România ca fiind codaşă în diverse clasamente care se uită la performanţa sistemului de sănătate, iată că, în această privinţă, (…) graţie eforturilor susţinute pe care le-au făcut cei implicaţi în organizarea campaniei de vaccinare şi, în primul rând, personalul medical implicat activ în procesul de vaccinare România este peste media europeană şi acesta este un semnal îmbucurător”, a spus Andrei Baciu.

 

Potrivit secretarului de stat, România a depus „mari” eforturi ca să demareze şi să implementeze „cât mai eficient” campania de imunizare, în funcţie de numărul de doze de vaccin care sosesc în ţară, conform distribuţiei făcute la nivelul Comisiei Europene.

Până marţi, a precizat Baciu, 75% din personalul încadrat în prima etapă de vaccinare era deja imunizat. El a menţionat că se aşteaptă la sfârşitul lunii ianuarie proporţia să crească la peste 85%.

„Sperăm să ne putem atinge acest obiectiv pe care l-a declarat şi domnul premier Florin Cîţu de a putea să vaccinăm 10,4 milioane de persoane în luna septembrie”, a arătat Baciu.

El a informat că, potrivit previziunilor, până la finalul lunii martie, România va primi un total de 2,5 milioane de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech şi 400.000 de la Moderna.

„Pentru început sunt doze limitate, însă numărul de doze va creşte de la săptămână la săptămână. (…) Aşteptăm şi veşti cu privire la celelalte tipuri de vaccinuri şi, pe măsură ce acestea vor primi autorizaţie, numărul acestora va creşte”, a explicat secretarul de stat. AGERPRES