Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: Dacă sunt bănci de doi elevi într-o clasă, vor sta doi elevi în bancă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat miercuri că regulile de distanţare vor fi adaptate la specificul şi realităţile şcolii româneşti şi dacă sunt bănci de doi elevi într-o clasă, vor sta doi elevi în bancă.

 

„Regulile de distanţare vor fi adaptate la specificul şi realităţile şcolii româneşti – şi nu numai şcolii româneşti. Acest ordin de ministru comun (care urmează să fie elaborat – n.r.) va trebui să fie foarte clar, foarte explicit, uşor de înţeles şi mai cu seamă să poată fi aplicabil la realităţile şcolii româneşti. (…) El trebuie să fie foarte clar şi să fie aplicabil. 90% din şcolile din România au bănci de doi elevi. Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancă. Accentul se pune pe portul măştii – este o condiţie determinantă – de asemenea pe o altă măsură simplă ce ţine de aerisirea, ventilaţia spaţiilor închise, sălilor de clasă. Sunt lucruri esenţiale care vor fi cuprinse în acest ordin”, a spus Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 


El a adăugat că în ordinul comun vor fi prevăzute situaţii în care se suspendă activitatea într-o clasă sau într-o şcoală.

„Foarte probabil că, în acord cu ministrul Sănătăţii, vom luat decizia ca la două cazuri de elevi per clasă să se suspende activitatea, subliniez, în clasă, nu în toată şcoala. Dacă în aceeaşi şcoală sunt mai multe clase în care apar cel puţin două cazuri în fiecare clasă, sigur că da, din păcate, se va suspenda prezenţa fizică vreme de 14 zile în întreaga şcoală. În ceea ce îi priveşte pe profesori, deoarece au o mobilitate mai crescută, mergând, interacţionând cu mai multe grupuri de elevi, la două cazuri confirmate în rândul cadrelor didactice se va suspenda activitatea pentru 14 zile în întreaga şcoală”, a afirmat ministrul.

Ministrul Educaţiei a adăugat că elevii care au contraindicaţii medicale nu vor veni la şcoală, iar pentru aceştia rămân valabile adeverinţele medicale de la începutul primului semestru.

„Nu vor veni la şcoală nici elevii care au aparţinători în familie cu aceste vulnerabilităţi, lucru ce îi împiedică să intre în colectivitate, şi nici elevii care prezintă simptome specifice în anumite zile, caz în care nu este necesar să avem astfel de adeverinţe. Se recomandă apăsat să nu intre în colectivitate. De asemenea, profesorii cu vulnerabilităţi medicale sunt nevoiţi să prezinte certificate care să ateste acest lucru de la un medic de medicina muncii, pentru că un ordin de ministru, fie el şi comun, nu poate schimba o lege şi profesorii care au simptome, la fel ca şi elevii, iarăşi, nu se vor prezenta în comunitate. Toate aceste elemente vor conduce la o micşorare a presiunii numărului de elevi în clasă, pentru că, sunt convins, vor fi situaţii, nu puţine”, a menţionat Cîmpeanu.

El a mai afirmat că se bazează foarte mult pe exemplele altor sisteme de educaţie care nu au oprit şcoala.

„Acestea au avut clase cu dimensiuni comparabile cu cele din sistemul de educaţie din România, care au avut acelaşi număr de elevi, 2 în bancă, 3 şiruri de câte 5 bănci, deci 30 de elevi în clasă şi care nu au avut o creştere a ratei de infectare din cauza acestui mod de funcţionare. Sigur că da, se va face recomandarea ca mobilierul să fie repartizat cât mai aerisit posibil, cât mai distanţat posibil, maximum posibil. Regulile de distanţare e bine să se păstreze, dar mai ales între grupele diferite de copii. Este foarte greu, este imposibil, este irealist să pretinzi distanţare fix de un metru. Dacă mă uit şi în jurul nostru, nu ştiu dacă toţi păstrăm distanţa de un metru între noi, deci e importantă distanţarea, dar să fie aplicabilă în condiţii reale, rezonabile”, a spus Cîmpeanu. AGERPRES