Premierul Florin Cîţu a declarat că la nivelul guvernului a fost finalizată o analiză privind sporurile acordate în sectorul bugetar care urmează să fie prezentată în perioada următoare, subliniind că se are în vedere modificarea legislaţiei în acest an, astfel încât să existe o legătură între „performanţă şi venit”.
„Am terminat acea analiză şi sunt lucruri interesante pe care românii ar trebui să le ştie şi o să le prezint în perioada următoare. Am descoperit sporuri despre care nu ştiam că există. Am descoperit situaţii în care legislaţia în vigoare nu este respectată, în ce priveşte suma sporurilor. Veţi vedea. Va fi transpusă, cred că vom veni în zilele următoare, chiar public voi prezenta modificările care vor apărea, dar, aşa cum am spus, urmează Legea salarizării unitare, pe care o vom modifica în acest an, şi acolo vom corecta şi cea mai mare modificare sau cea mai importantă modificare în această lege este să faci legătura între performanţă şi venit. Acest lucru nu există astăzi în Legea salarizării. Sporurile sunt date după ureche, veniturile la fel, cresc, sau salariile sunt date într-un mod aleatoriu. Vom introduce criterii de performanţă. Se poate face acest lucru şi putem să le dăm şi sporul, dacă acesta există, pe criterii de performanţă. Este cea mai importantă modificare pe care o vom face la legea salarizării”, a explicat Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria, întrebat dacă a finalizat analiza privind sporurile din sistemul bugetar.
El dat şi câteva exemple privind sporuri care nu s-ar mai justifica.
„Vă dau exemple de sporuri de care nu ştiam că există, dar sunt mai multe. Este acel spor despre care toată lumea vorbeşte, pentru condiţii vătămătoare, care de fapt înseamnă lucruri pe care noi astăzi le facem zilnic. Să scrii la un calculator nu mai este o condiţie vătămătoare, există un spor în anumite instituţii. Vor dispărea aceste sporuri, este un proiect anul acesta, anul viitor. Anul acesta vom începe poate cu o limitare şi de anul viitor vom reaşeza lucrurile. E nevoie de schimbarea, modificarea Legii salarizării unitare. Repet, sporurile sunt bune, ele sunt o motivaţie pentru toată lumea să-şi facă treaba mai bine. Dar doar atunci când sunt legate de criterii de performanţă, nu când stau doar în pixul managerului şi sunt date fără niciun fel de criteriu, doar date la fiecare fără să respectăm nişte norme. Şi atunci veţi vedea că vom folosi această modalitate de a motiva oamenii să-şi facă treaba mai bine în sectorul public”, a declarat Cîţu. AGERPRES