IT, call center/BPO, prestări servicii, banking şi publicitate/marketing sunt preferate de candidaţii entry level pentru joburile disponibile pe eJobs

Domenii precum retail, IT, call center/BPO, prestări servicii, banking şi publicitate/marketing sunt preferate de candidaţii entry level pentru unul dintre joburile disponibile pe eJobs, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

În ianuarie, peste 52.000 de candidaţi din categoria entry level (0-2 ani de experienţă) au aplicat pentru unul dintre joburile disponibile pe platformă. Aproape 600.000 de aplicări au adunat angajatorii care au avut poziţii deschise, cele mai multe CV-uri mergând către locurile de muncă din retail, IT/telecom, call-center / BPO, prestări servicii, banking sau publicitate/marketing/PR. Mai puţin căutate au fost domenii precum producţie, auto, medicină ori farma.

„Tinerii au devenit foarte atenţi la piaţă. Sunt destul de temători din cauza contextului actual, aşa că se informează şi caută să aplice fie în domeniile cu joburi multe şi, prin urmare, şanse mai mari de angajare, precum retailul sau call-center-ele, fie în domeniile despre care ştiu că oferă salarii mari încă de la început şi oportunităţi de creştere, cum ar fi IT-ul. În luna ianuarie, cele mai multe aplicări au venit din partea candidaţilor entry level”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Datele aferente lunii ianuarie mai arată şi faptul că acest segment de candidaţi a fost cel mai interesat de locurile de muncă remote, cu peste 55.000 de aplicări, comparativ cu specialiştii, managerii sau muncitorii calificaţi care nu au căutat la fel de intens astfel de joburi. De altfel, posibilitatea de a putea lucra remote sau şi remote măcar un anumit număr de zile pe săptămână a fost, în ultimii ani, una dintre principalele dorinţe pe care tinerii le aveau de la un viitor angajator. Pe de altă parte, sunt categoria cel mai puţin atrasă dintre toate de ideea de a lucra în străinătate, cu puţin peste 6.000 de aplicări, semnalează reprezentanţii eJobs.

„Într-un singur an, mentalitatea candidaţilor tineri s-a schimbat foarte mult. Sunt mult mai activi, dar mult mai puţin curajoşi decât în trecut. Caută joburi stabile, sigure, nu mai riscă să-şi asume experienţe care pot părea interesante, dar care se pot termina foarte repede. De aceea, de exemplu, odată angajaţi, nu mai au tendinţa de a pleca în altă parte la prima nemulţumire. Nu mai caută atât de mult să facă freelancing, ci vor să se angajeze în companii mari. Au, totodată, şi o teamă reală de a pleca în străinătate, acolo unde îi aşteaptă inevitabil o serie de necunoscute cărora nu sunt pregătiţi să le facă faţă”, mai spune Bogdan Badea.

Cele mai multe aplicări din partea tinerilor au venit în luna ianuarie pentru joburile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Sibiu. Aceste oraşe, care sunt, în acelaşi timp, şi mari centre universitare oferă, anual, cele mai mari pepiniere de candidaţi aflaţi la început de carieră.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. Cele 4,6 milioane de CV-uri şi cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidaţi activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.AGERPRES