Breaking News

Sfaturi pentru un regim alimentar sănătos atunci când ești tot timpul pe fugă

Poate fi destul de dificil să facem în fiecare zi alegeri alimentare sănătoase și să evităm ispitele gustoase, precum carbohidrații, dulciurile și alimentele prăjite. Atunci când suntem ocupați până peste cap sau stresați, numai la o masă nutritivă nu ne gândim, așa că punem mâna pe cele mai nesănătoase opțiuni alimentare care știm sigur că ne vor alunga rapid foamea.

Vă confruntați în fiecare zi cu un program haotic, dar doriți totuși să adoptați un regim alimentar sănătos, iată câteva sfaturi pe care le puteți încorpora rapid în viața de zi cu zi:

Este minunat dacă reușiți să vă planificați mesele în avans.

Luați în considerare ce doriți să gătiți, ce timp veți avea la dispoziție pentru a găti și, dacă aveți o amiază liberă de sâmbătă sau de duminică, puteți pregăti ingredientele și să le depozitați în caserole. Cu o astfel de planificare proactivă, în zilele când ajungeți târziu acasă, nu trebuie decât să scoateți din frigider ingredientele pregătite și să le puneți în tigaie sau la cuptor.

Când suntem grabiți, ocupați sau stresați, tindem să punem mâna pe orice este la îndemană și are gust bun.

Asa se face că ajungem să ne astâmpărăm foamea cu chipsuri, ciocolată, napolitane sau gogoși, în loc să ne atribuim câteva minute pentru a găti o masă adecvată. Ideal ar fi să vă orientați atenția asupra acelor alimente care pot fi gătite rapid, așa cum sunt conservele de ton, ovăzul instant, iaurturile, perlele de brânză sau legumele congelate.

Orice regim alimentar sănătos poate fi dat peste cap de obiceiul multora dintre noi de a consuma tot felul de gustări.

Când avem un program încărcat sau alergăm de la o întâlnire la alta, este întotdeauna bine să avem la dispoziție câteva gustări sănătoase care ne vor reduce tentația ne a mânca ceva ce mai târziu vom regreta că am mâncat. Foarte bine ar fi să ne completăm regimul cu câteva suplimente de multivitamine și minerale și cu acizi grași esențiali Omega-3. Putem opta pentru un produs 2 în 1, adică suplimente alimentare Omega-3 îmbogățite cu vitamine, așa cum sunt capsulele Lysi Health Duet. Pentru suplimentarea regimului copiilor, putem opta pentru capsule Lysi Omega-3 masticabile.

De multe ori, foamea ne împinge să oprim la un fast-food și să cumpărăm de acolo o mâncare prăjită și plină de grăsimi.

Ceea ce putem face este să oprim la restaurante accesibile și să alegem opțiuni mai sănătoase, cum ar fi ciorbe, cartofi copți cu salată sau mâncăruri la cuptor.

Atunci când avem congelatorul plin cu o varietate de alimente, pregătirea unei mese nutritive pentru întreaga familie devine mai ușoară.

A mânca sănătos în timp ce sunteți tot timpul pe fugă poate părea o sarcină imposibilă, dar în realitate, cu toții avem nevoie de puțin mai multă planificare și de voință fermă.

Health Duet LYSI cumulează și potențează efectele acizilor grași Omega-3 EPA şi DHA şi ale celor 17 vitamine şi minerale, special alese şi dozate pentru reechilibrare nutrițională, diminuarea oboselii și îmbunătățirea imunității.(sursa www.jurmed.ro)