Breaking News

SĂ FIM ÎN CONTINUARE VIGILENȚI

Partea cea mai periculoasă a obișnuinței este atingerea gradului de ignoranţă din care nu mai poți ieși pe picioarele proprii. Este acea stare de letargie ce te cuprinde ca o amețeală profundă, din care crezi că nu mai este ieșire, chiar și numai pentru că nu cauți ieșire.
Pandemia Covid-19 a ajuns să fie confundată cu o nouă formă de organizare a materiei, datorată mai ales de nepăsării cu care încercăm să stăpânim lucrurile.
Am trecut de șocul inițial, guvernant în mare măsură de spaima de necunoscut, de spaima de a fii ucis fără nici o reacție de apărare, atâta timp cât nu ști cine te atacă, din ce direcție vine lovitura năprasnică și care ar trebui să fie reacțiile de apărare pentru a face față măcelului. Spun măcel gândindu-mă la sutele de mii de morți pe care acest nou coronavirus a reușit să le producă.
După un an de breaking news-uri, în care personajul principal a fost invariabil Covid-19 și ravagiile pe care acesta le face în toate comunitățile lumii s-a reușit pretinsa împrietenire cu arma mortal Covid-19, timp în care oamenii de ştiinţă au reușit să realizeze o armă pe măsura virusului, un vaccin care încearcă acum să schimbe balanța între forțele răului și forțele binelui.
Astfel, în toată țara, ca o posibilă comemorare a morților pandemiei, la împlinirea unui an de când a început această luptă inegală cu un dușman invizibil, necunoscut, ale căror arme au rămas greu de contracarat.
Presiunea pusă pe modul de viață a cetățeanului cu care acesta s-a născut dă semne de puternice derapaje, refuzuri de a mai asculta ceea ce specialiștii în sănătate publică a reușit timp de un an să mențină ca prioritate de ne negociat.
„Deşi pandemia nu s-a terminat, în goana după relaxare, nimeni nu a mai ţinut cont de distanţarea socială.
Pe muzică antrenantă, oamenii au petrecut cu sutele, ca în vremurile bune. Au mâncat, au dansat şi au sărbătorit cereri în căsătorie sau aniversări.
Deşi Braşovul se află în scenariul roşu din cauza numărului mare de îmbolnăviri de COVID, restricţiile sunt ultima grijă a turiştilor.
Sătui de stat în casă, oamenii au venit în număr mare la restaurante pentru a se relaxa şi să se răsfeţe cu preparate delicioase. Deşi turiştii au uitat de pandemie, proprietarii de restaurante sunt încă rezervaţi.
Şi timişorenii au petrecut noaptea trecută. Tinerii au ieşit la distracţie în Centrul Vechi al oraşului. Ospătarii au făcut cu greu faţă numărului mare de clienţi.
Dornici de petrecerile de altă dată şi oamenii din Târgu-Mureş au ieşit la restaurante, unde au sărbătorit evenimente de tot felul.
În timp ce oamenii par să se relaxeze şi să încerce să revină la normalitate, specialiştii prevăd un al treilea val al pandemiei.”
Ceea ce se întâmplă în lume, în lupta împotriva noului coronavirus, nu poate să ne lase indiferenți, cu atât mai mult cu cât putem vorbi deja de o luptă generalizată, în toată lumea, împotriva virusului care continuă să ne ucidă.
Aproape jumătate din populația din Israel, de exemplu, a fost vaccinată, iar rata infectărilor din Israel a scăzut cu 95,8% în rândul persoanelor vaccinate. Mai multe domenii ale economiei au fost redeschise.
În timp ce magazinele erau deschise tuturor, accesul la locurile de agrement, precum sălile de sport și teatrele, era limitat la persoanele vaccinate sau la cele care s-au vindecat după COVID și au o presupusă imunitate, așa-numitul „Green Pass” afișat într-o aplicație specială a Ministerului Sănătății. Măsurile de distanțare socială sunt încă în vigoare.  Dansul este interzis la sălile de banchet, iar sinagogile, moscheile sau bisericile sunt nevoite să își înjumătățească numărul normal de credincioși.
La exact la un an de la primul caz de COVID documentat de Israel, relaxarea de duminică face parte dintr-un plan de deschidere mai largă a economiei luna viitoare, când premierul Benjamin Netanyahu se pregătește de realegere.
Israelul a administrat cel puțin o doză de vaccin Pfizer la mai mult de 45% din populația sa de 9 milioane de oameni, conform Ministerului Sănătății.
Infecțiile s-au redus cu 95,8% după rapel.
Israelul a înregistrat peste 740.000 de cazuri și 5.500 de decese cauzate de această boală, guvernul Netanyahu fiind criticat pentru cele trei blocaje naționale. Acesta a promis, însă, că nu va exista al patrulea.
Școlile elementare și elevii din ultimii doi ani de liceu au participat duminică la cursuri în orașele israeliene care țin rata de infectare sub control. Școlile medii se redeschid luna viitoare, după aproape un an de educație la distanță.
Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat sâmbătă că vaccinarea cu două doze de Pfizer are o eficienţă de 95,8% împotriva Covid-19, la două săptămâni după rapel.
De asemenea, ar fi 99,2% eficient în prevenirea formelor grave şi 98,9% în prevenirea morţii.
Trebuie să fim în continuare vigilenți până la incidența luptei împotriva noului coronavirus, care chiar dacă nu poate să ne ucidă pe toți, nu poate nici măcar să ne facă să ignorăm felul nostru de a fi în condiții normale de lucru.
ADI CRISTI