Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că a solicitat premierului Florin Cîţu constituirea unei comisii mixte Primărie – Consiliul Judeţean, care să aibă ca scop evaluarea de către specialişti a gradului de handicap a fiecărei persoane luate în evidenţă la nivelul autorităţilor locale. Potrivit acestuia, în acest moment, la nivelul municipiului Iaşi sunt înregistrate oficial 11.630 de persoane cu handicap, cifră care reprezintă curca 2,92% din populaţia totală a oraşului. „Din cele 11.630 de persoane cu handicap înregistrate la nivelul municipiului, 326 sunt încadrate cu handicap uşor, 1.536 cu handicap mediu, 5.108 cu grad de handicap accentuat şi 1.990 cu handicap grav. La acestea se adaugă 2.670 de persaoane încadrate cu handicap grav, care au şi asistent personal, 1.928 dintre ele optând pentru indeminizaţia de însoţitor, care în acest moment este de 1.848 de lei pe lună. De asemenea, mai sunt 762 de persoane care au optat ca angajat în sistem de asistent personal, acestea fiind retribuite, în medie, cu suma de 2.170 de lei lunar. În total, în anul 2020, pentru persoanele cu handicap înregistrate în municipiul Iaşi s-au plătit 26.360.450 de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica, astăzi, într-o conferinţă de presă. „Este o categorie de persoane destul de importantă, care reprezintă aproape 3% din populaţia oraşului. Este o resursă materială importantă, pe care noi trebuie să o gestionaăm, dar este în acelaşi timp şi o problemă, de asemeena importantă, pentru că trebuie să facem un lucru care nu s-a făcut de 31 de ani în România, respectiv să analizăm cu maximă atenţie dacă nu cumva mai există şi alte persoane care au nevoie de sprijinul nostru ca persoane cu handicap, sau dacă nu cumva sunt persoane care s-au înregistrat în mod incorect ca persoane cu handicap, ele fiind însă apte de muncă”, a adăugat edilul. (E.M.)