Col. dr. Valeriu Gheorghiță a spus că „pe centrele de vaccinare existente nu se menționează tipul de vaccin, însă în funcție de data celei de-a doua doze, de data rapelului, putem intui ce tip de vaccin există în acel centru. Din acest punct de vedere, cu cel puțin 24 de ore față de momentul în care o persoană este programată la doza unu, se poate schimba opțiunea, ținând cont că în majoritatea centrelor de vaccinare unde avem vaccinuri de la Pfizer și Moderna nu mai sunt locuri disponibile”.

Dr. Valeriu Gheorghiță a afirmat că chiar dacă pentru vaccinul antiCOVID de la AstraZeneca există o rată mai crescută de raportare a reacțiilor adverse, „este important de subliniat că nu sunt mai severe, nu sunt mai grave. Noi facem această analiză pe fiecare tip de vaccin, practic este același tip de reacții adverse, dar sunt mai frecvent raportate. Este un alt tip de vaccin”.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a atenționat însă că „trebuie să avem grijă când renunțăm la o programare, pentru că până ne reprogramăm, s-ar putea să pierdem locul respectiv, dar persoanele au această libertate de a-și schimba oricând opțiunea, într-un centru de vaccinare”.

„Aș vrea să subliniez încă o dată importanța accelerării campaniei de vaccinare. Din păcate, numărul de cazuri diagnosticate și raportate zilnic este în creștere și cred că este un moment să înțelegem că indiferent de tipul de vaccin pe care noi îl avem disponibil și indiferent de procentele de eficacitate, trebuie să înțelegem ce înseamnă această eficacitate. Eficacitatea înseamnă scăderea probabilității de a dezvolta o formă severă (n.r. de boală). Pentru formele severe, indiferent de tipul de vaccin de care vorbim, protecția este foarte ridicată, de peste 95 sau chiar 100% din anumite studii. De asemenea, avem date care ne certifică scăderea rsicului chiar de infecție asimptomatică și implicit de transmitere”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță.