În acest an, în România urmează să fie efectuat un nou recensământ al populației și locuințelor. Întrucât operațiunea este o cercetare statistică complexă, pe parcursul lunii martie, Institutul Național de Statistică (INS) va efectua un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării atât din mediul urban, cât și din cel rural, de pe întreg teritoriul României. Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate (aleatoriu), indiferent de cetățenie, care au reședința pe teritoriul României. “Ca măsură de protecție împotriva COVID-19, cetățenii au posibilitatea de a se autorecenza. Acest lucru este posibil prin completarea unui formular de preînregistrare, disponibil la adresa https://rpl.insse.ro. Ulterior, persoanele care se vor autorecenza la recensământul de probă vor primi, la adresele de e-mail indicate în formularul de preînregistrare, un link prin care vor fi dirijate spre chestionarul individual. Această etapă de autorecenzare se va desfășura în perioada 10 – 16 martie 2021”, anunţă Primăria Municipiului Iaşi. De asemenea, cetățenii care, din motive obiective, nu se pot autorecenza, în perioada 22 – 31 martie 2021 vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului față în față. Informațiile colectate vor fi preluate în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 679/2016) și cu asigurarea confidențialității statistice. Primăria Municipiului Iași recomandă tuturor ieșenilor să participe la recensământ.