CU BĂȚUL PRIN GARD

Până acum vinovat pentru ”drumul ales de România” era identificat în atitudinea pe care ”titanii Europei” o aveau față de o anume ”chestiune arzătoare la ordinea zilei.”  Facem și noi așa căci altfel nu se poate, în timp ce Germania, Franța, Italia, Spania se comportă ca atare.

Dar, când vine vorba de sacrificiu, după modelul aprilie 2010, România își permite să dea exemplu de băutor voluntar de otravă, doar pentru ca Europa să fie pusă în situația de a constata care este drumul cel bun, cu cele mai puține pagube colaterale.

Iată că mai este nevoie de o nouă probă de microfon și în chestiunea vaccinării, a alegerii vaccinului potrivit. În timp ce România se încăpățânează să rămână fidelă și vaccinului AstraZeneca, vaccin plătit din bani europeni, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia anunță oprirea administrării vaccinului!

Ce să înțelegem din această atitudine curioasă a României față de trendul european? La început s-a vorbit de țării de categoria a II-a sau de țări primate în sufragerie și țării rămase în bucătărie, România făcând parte din a doua categorie, fără prea multe explicații.

De fapt, singura atitudine rămasă în picioare se referă la lipsa de conducători care să reprezinte interesele țării și nu a celor care încearcă să domine timpul prezent, prin prisma a ceea ce au ei de gând să facă în favoarea interesului personal sau de grup și mai puțin a interesului general.

O astfel de lipsă are efecte imediate, chiar dacă se spune că distanța de la decizie la fapte are o anume perioadă inerțială. Ce gândești azi produce efecte peste câteva luni. Acesta ar putea fi acel „imediat” pe care nu mai apuci să-l vezi pus în practică , chiar și din considerentul nerăbdării de a face un lucru bun, nerăbdare care te ambiționează să mai iei o decizie și încă una, ale căror efecte, de asemenea, nu reușești să le monitorizezi.

România nu-și aparține sieși nici măcar acum, după 31 de ani de așa zisă democrație, când o țară întreagă a încercat să fie liberă și stăpână pe propriul ei destin.

Dacă înainte de 1989 România plătea tribut URSS, atât în fizic, cât și ideologic, după 1990 România s-a văzut nevoită să-și schimbe jugul, să-și schimbe Poarta, fiind din ce în ce mai constrânsă să respecte acele recomandări obligatorii, recomandări care cu  o viteză greu de imaginat a atacat direct independența libertății de a fi stăpân pe propriul său destin. În scurt timp am ajuns la concluzia că libertatea noastră este o formă fără fond, un răspuns diform la toate încercările noastre de a ne simți liberi și stăpâni pe propria noastră soartă.

Am rămas cu o țară aparent frumoasă și bogată, cu o țară a noastră, dar care ”luată la bani mărunți” ni se dezvăluie că este o țară vândută bucată cu bucată, o țară în care trăim dar care, la fel de adevărat, nu ne mai aparţine.

Dincolo de uriașa pierdere materială, începând de la pământ și până la bogățiile solului și ale subsolului, suntem pândiți din ce în ce mai violent de acel gen de pierdere care frizează dreptul nostru constituţional de a fi stăpâni pe propriul nostru destin. În art.1 al Constituţiei României este definit conceptul de stat:

ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Din toate cele cinci aliniate din cuprinsul art.1, exceptând aliniatul 2, trebuie să recunoaștem că nici un aliniat nu este respectat, că toate cele patru texte constituționale sunt ignorate nu doar de cetățean, cât mai ales de slujbașii statului și nu doar în condiții speciale de pandemie cât mai ales în starea normală a parcurgerii drumului de la comunism la capitalism, drum construit pe aer, fără nici o fundație stabilă, în care pasul înainte ar fi trebuit să aibă șansa unui traseu cunoscut, protejat și nu să fie lăsat la îndemâna tuturor celor care ajung prin zonă și care trec bățul prin gard.

ADI CRISTI