Toader îi va redacta premierului sesizarea către CCR în cazul Kovesi. Ministrul a avansat şi o dată de expediere

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că luni va transmite la CCR sesizarea privind refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. Curtea va fi sesizată după ce ministrul va avea o discuţie cu premierul.

„Cu timpul şi cu experienţele acumulate, devii din ce în ce mai puţin surprins. Am primit de la preşedintele republicii documentul politic prin care îmi aduce la cunoştinţă că nu o revocă pe doamna procuror şef. De ce spun politic, pentru că nu a venit cu argumente juridice, nu a venit cu argumente manageriale şi mi-a spus înaintea raportului meu că nu o va revoca. Am vorbit cu doamna premier chiar ieri, i-am prezentat principalele elemente pe care le poate prinde în sesizarea CCR. A rămas ca zilele acestea să finalizez sesizarea ca să valorific şi documentul politic de la preşedinte. Luni mă voi întâlni cu doamna premier din nou, (..) îi voi prezenta sesizarea în amănunt, sper ca dânsa să fie de acord şi să şi-o însuşească şi tot luni să o trimitem. Draftul de sesizare e făcut, dar trebuie să completez şi cu argumente pe care preşedintele le-a adus la respingerea cererii de revocare. Noi am spus că vom ataca la Curte, asta vom face. Doamna Dăncilă este de acord, ieri mi-a zis că este de acord”, a declarat ministrul Justiţiei.

Şeful statului a refuzat, luni, să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţând că motivele invocate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să îl convingă. Imediat după ce preşedintele României şi-a anunţat decizia, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat pe 10 aprilie, întrebat dacă va fi sesizată Curtea Constituţională, în cazul în care şeful statului va refuza revocarea Laurei Codruţa Kovesi, că rolul ar reveni Guvernului şi premierul trebuie să îşi asume această poziţie.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 11 aprilie, că aşteaptă mai întâi să vadă ce va face preşedintele Klaus Iohannis în privinţa revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, apoi va lua o decizie, dar a dat asigurări că ”sigur îl va susţine pe ministrul Justiţiei”, Tudorel Toader.
MEDIAFAX