Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) este partenerul instituțional al emisiunii „România văzută din Tractor”- inițiativă unică la nivel național. Deoarece în sezonul trei vor fi traversate județele din estul țării, USAMV Iași a recomandat ferme reprezentative din zona Moldovei, de unde vor fi oferite exemple de bună practică ale tinerilor care au crezut în agricultură – ca domeniu esențial, au investit și au povești de succes pe care să le împărtășească. De asemenea, tot la instituția de învățământ superior ieșeană vor fi trase concluziile celui de-al treilea sezon de călătorii al realizatorilor. Patricia Pop este jurnalist, storyteller expert, realizator – prezentator al emisiunii ”ROMÂNIA VĂZUTĂ DIN TRACTOR” și prima persoană care traversează România la volanul unui tractor. ”Sprijinim această inițiativă unică, pentru că Agricultura este cel mai important motor al economiei românești, agricultura este cea mai importantă industrie din lume. Împreună ne dorim să promovăm valorile adevărate, să facem cunoscute poveștile de succes, să vedem soluții, idei, investiții inteligente și bineînțeles, să cunoaștem oamenii harnici și valoroși care stau în spatele poveștilor de succes. Sunt sigur ca pe parcursul călătoriei, de la Tulcea la Brăila și străbătând cele opt județe ale Moldovei, vor fi experiențe minunate, iar la final, la USAMV Iași, se vor putea trage concluziile acestei lungi și frumoase călătorii. Mult succes Patriciei Pop, mult succes echipei, drum bun pe parcursul călătoriei, iar tuturor fermierilor le dorim recoltă bogată”, a declarat conf. univ. dr. Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Iași. În ultimii ani, Patricia Pop a făcut o pasiune pentru editarea video a materialelor filmate în vizitele sale pe la fermieri, iar pe canalul său de YouTube împărtășește tuturor experiențele marca – ”ROMÂNIA VĂZUTĂ DIN TRACTOR”.