UNESCO dedică Ziua Internaţională a Educaţiei 2023 fetelor şi femeilor afgane

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a luat hotărârea de a dedica Ziua Internaţională a Educaţiei 2023 fetelor şi femeilor afgane în scopul reînnoirii ”apelului pentru restabilirea imediată a drepturilor lor fundamentale la educaţie”, informează AFP.

Această zi este marcată în fiecare an pe 24 ianuarie.

”Nicio ţară din lume nu ar trebui să împiedice femeile şi fetele să primească o educaţie. Educaţia este un drept uman universal care trebuie respectat”, a declarat într-un comunicat publicat joi directoarea generală UNESCO, Audrey Azoulay.

”Comunitatea internaţională are responsabilitatea de a veghea ca drepturile fetelor şi femeilor afgane să fie restabilite fără întârziere. Războiul împotriva femeilor trebuie să înceteze”, a continuat ea.

”În prezent, 80% (echivalentul a 2,5 milioane) de fete şi tinere femei afgane aflate la vârsta şcolarizării nu primesc educaţie, din cauza deciziei autorităţilor de facto de a le refuza accesul în unităţile de învăţământ secundar şi universitar”, precizează UNESCO în comunicat.

Marţea viitoare, cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei, UNESCO organizează un eveniment la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York. Prima masă rotundă va fi consacrată educaţiei fetelor şi femeilor din Afganistan, iar UNESCO ”îşi va reînnoi apelul pentru restabilirea imediată a dreptului lor fundamental la educaţie”.

După revenirea la putere în Afganistan în august 2021, talibanii au impus restricţii severe femeilor afgane, le-au îndepărtat din administraţia publică, le-au interzis să frecventeze licee şi universităţi sau chiar să se plimbe prin parcuri. Le-au ordonat totodată femeilor să-şi acopere feţele în public, ideal cu o burka (voalul islamic integral).

Din august 2021, UNESCO ”lucrează la adaptarea intervenţiilor sale pentru susţinerea continuităţii învăţământului în astfel de circumstanţe dificile”.

Organizaţia ”s-a asociat cu ONG-uri locale în scopul furnizării de conţinuturi şi fonduri pentru implementarea unei campanii de alfabetizare comunitară destinată unui număr de 25.000 de tineri şi adulţi din zonele rurale, majoritatea adolescenţi cu vârsta peste 15 ani şi femei”, se mai precizează în comunicat.

UNESCO depune eforturi ”pentru furnizarea educaţiei la distanţă prin intermediul mass-media afgane, în special prin posturile de radio”.

”Cu toate acestea, nimic nu poate înlocui o sală de clasă, care este şi un loc de integrare socială (…). UNESCO şi statele sale membre îşi vor continua pledoaria ca dreptul la educaţie al fetelor şi femeilor afgane să se situeze în fruntea agendei internaţionale”, se mai spune în comunicat. AGERPRES