Maia Sandu a discutat cu președintele BERD, Odile Renaud-Basso

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Situația curentă din Republica Moldova, cu accent pe problemele politice, economice, sanitare și cele ce țin de sectorul justiției, a fost discutată miercuri după amiază de președintele Maia Sandu și președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Conducerea BERD a menționat că, pentru ei, reforma justiției, însănătoșirea sectorului bancar și climatul investițional sunt elemente-cheie pentru realizarea cu succes a proiectelor comune”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a asigurat echipa BERD că justiția independentă este o prioritate a mandatului său prezidențial. „Totodată, am mulțumit BERD pentru proiectele pe care le-am realizat în ultimii ani, cu sprijinul Băncii, pentru modernizarea țării noastre și mi-am exprimat dorința de a extinde cooperarea. Astfel, pe lângă programele în derulare, sunt necesare și mai multe proiecte de infrastructură, eficiență energetică, dezvoltare a IMM-urilor sau a diverselor start-up-uri pentru tineri și diasporă”, a menționat președintele Maia Sandu.

foto: presedintie.md