Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluţie solidă pe parcursul anului trecut, în ciuda contextului economic nefavorabil generat de pandemia COVID-19, la finele lunii decembrie fondurile de pensii private (Pilon II şi Pilon III) ajungând la active de 78,07 miliarde lei, cu 21% mai mult comparativ cu 2019, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Potrivit sursei citate, ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au ajuns la un nivel de 7,5%.
„Politica investiţională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private a fost concentrată pe piaţa locală de capital. La sfârşitul anului trecut, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private, în timp ce ponderea investiţiilor în acţiuni a fost de 22%”, se menţionează în comunicatul ASF.
În ceea ce priveşte Pilonul II, la sfârşitul anului trecut, valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de 75,14 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 21% comparativ cu finele anului 2019. Numărul participanţilor înregistraţi era de 7,63 milioane persoane, faţă de 7,46 milioane persoane înregistrate la sfârşitul lui 2019.
La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 decembrie 2020, a fost de 191,63 lei/participant. În perioada ianuarie – decembrie 2020, contribuţiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 8,91 miliarde lei, în creştere cu circa 5% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2019.
Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 5,38% în decembrie 2020, în timp ce la finele anului 2019 aceasta era de 6,34%.
La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a activelor unui participant la Pilonul II era de 9.863 lei, în creştere cu 18,32% comparativ cu decembrie 2019.
În perioada ianuarie – decembrie 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net în valoare de 178 milioane lei către 12.374 participanţi sau beneficiari.
La 31 decembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investiţiile în titluri de stat au reprezentat 68%, în creştere cu 6,45 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.
În cazul Pilonului III, valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii facultative a fost de 2,93 miliarde lei, la finalul anului 2020, în creştere cu aproximativ 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi timp, peste 527.000 de participanţi erau înregistraţi în cadrul Pilonului III.
La nivelul sistemului de pensii facultative, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 decembrie 2020, a fost de 160 lei/participant. În perioada ianuarie – decembrie 2020, contribuţiile virate în sistemul de pensii facultative au fost în cuantum de 370 milioane lei, în creştere cu circa 8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2019.
Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat a fost 8,35% în decembrie 2020. În luna decembrie 2019, aceasta a fost de 5,82%. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative, cu grad de risc mediu, a înregistrat un nivel de 7,55% la finalul lunii decembrie 2020, faţă de 4,77% la sfârşitul anului 2019.
La finalul lunii decembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor facultative era de 5.549 lei, cu 11% mai mare decât în decembrie 2019, reprezentând totodată 56% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II. În intervalul ianuarie – decembrie 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net în cuantum de aproximativ 77 de milioane de lei pentru 8.543 de participanţi şi beneficiari.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. AGERPRES