Evoluția prețurilor și situația din sectorul bancar au fost discutate la Președinție

MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această după amiază cu Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, în cadrul discuțiilor, Guvernatorul a prezentat informații recente privind evoluția prețurilor și a inflației, situația de pe piața valutară și volumul remitențelor trimise acasă în anul curent. O atenție deosebită a fost acordată sectorului bancar – în mod special, stabilității acestuia și masurilor de supraveghere aplicate de BNM.

„Am îndemnat încă o dată reprezentanții sistemului bancar să-și asume un rol mai activ în depășirea crizei pandemice și financiare prin care trec majoritatea agenților economici. Acest lucru este posibil, ajutând întreprinderile mici și mijlocii, mai ales pe cele din sectorul agricol. Am menționat, în contextul dat, posibilitatea de stimulare a creditării, de către bănci, a agenților economici. Resurse financiare în băncile comerciale există și acestea trebuie sa lucreze pentru creditarea, respectiv salvarea economiei”, a spus Maia Sandu

Șefa statului a menționat că acesta este un moment necesar de solidaritate, care ne va face mai puternici pe toți.

foto: presedintie.md