Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că numărul de paturi la terapie intensivă ar urma să crească de la 1.400 la 1.600.
„Mergem către 1.600 de paturi de terapie intensivă în acest moment. Nu există o zi de la Dumnezeu în care să nu încercăm să creştem acest număr în condiţiile date, în condiţiile în care numărul creşte în fiecare zi. Situaţia în anumite locuri din ţară este deja cât se poate de critică. Încercăm în fiecare zi să dotăm paturi şi să reorganizăm lucrurile, aşa încât pacienţii să poată fi îngrijiţi. Suntem în curs de a creşte cu 200 de paturi, şi anume de la 1.400 la 1.600 numărul de paturi de terapie intensivă. Repet: este, dacă vreţi, o ţintă care a fost discutată şi cu premierul”, a spus Voiculescu.
El a afirmat că secţiile de terapie intensivă sunt pline „aproape peste tot” în ţară.
Referindu-se la testare, Voiculescu a precizat că vor fi livrate teste prin intermediul DSP-urilor către farmacii care îşi pot stabili „singure” costul de testare.
„Vom livra gratuit… prin DSP-uri către farmacii teste, chituri de testare şi farmaciile pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta va fi unul competitiv, să îi spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa. (…) Ar putea să fie o săptămână, ar putea să fie o lună (până când va începe testarea în farmacii – n.r.)”, a susţinut ministrul Sănătăţii. AGERPRES