Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi-a exprimat joi îngrijorarea privind amplificarea rasismului împotriva albilor în SUA, legând acest presupus fenomen de corectitudinea politică „împinsă până la absurd” în această ţară, relatează AFP.
Într-o declaraţie de la televiziunea rusă, Serghei Lavrov a dat asigurări că „toată lumea” doreşte „să se debaraseze de rasism”, adăugând că Rusia a fost „pionieră în mişcarea care promovează drepturi egale pentru persoanele cu o altă culoare a pielii”.
Dar este important „să nu se meargă în cealaltă extremă, pe care am văzut-o cu ‘BLM’ (mişcarea Black Lives Matter – n.r.) şi agresiunile împotriva persoanelor albe, a cetăţenilor albi ai SUA”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Ministrul rus al afacerilor externe a legat această situaţie de „revoluţia culturală în curs în SUA”, estimând că „Hollywoodul îşi schimbă regulile pentru ca totul să reflecte diversitatea societăţii moderne, ceea ce este de asemenea o formă de cenzură”.
„Am văzut persoane de culoare jucând în piesele lui Shakespeare. Numai că nu ştiu când vom vedea un Othello alb”, a adăugat el. „Această corectitudine politică împinsă până la absurd se va termina prost”, a conchis ministrul rus de externe.AGERPRES