Potrivit unui comunicat al MIPE remis luni AGERPRES, unele componente trimise sunt în prima variantă, iar alte componente au fost modificate de două sau trei ori, incluzând observaţiile Comisiei Europene la versiunile trimise anterior.
„Toate ţările care au prezentat public planuri până în acest moment, au prezentat direcţiile generale sau rezumate ale componentelor. Rezumatele de componente din PNRR adoptat de Guvern sunt baza de lucru pentru componentele extinse – documente tehnice, pe formatul Comisiei Europene, care cuprind, fiecare, zeci de pagini de documentaţie, detaliere a investiţiilor, jaloane de progres, estimări ale impactului pe mediu, costuri detaliate şi clasificarea investiţiilor în funcţie de gradul de contribuţie la tranziţia verde şi tranziţia digitală”, precizează MIPE.
Componentele PNRR sunt dezvoltate de către ministerele de linie, cu asistenţa MIPE.
În acest weekend, echipa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a trimis prima variantă şi pentru ultimele 3 componente extinse, încheind astfel prima etapă de lucru, conform comunicatului.
La componentele mai avansate (Transporturi, Educaţie) MIPE a trimis versiuni avansate, care includ deja îmbunătăţiri lucrate cu ministerele de linie ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană, se precizează în comunicat.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a subliniat că pentru echipa MIPE urmează încă trei săptămâni de muncă intensă.
„Mulţumesc întregii echipe din MIPE şi echipei extinse din ministerele de linie pentru implicare, e un volum imens de muncă, peste 1000 de pagini, cu multe argumente şi detalii tehnice. (…) Am spus la dezbaterea parlamentară încă de acum 2 luni că după etapa de exprimare a dorinţelor urmează un duş rece: acum trebuie să avem costuri clare, evaluări de mediu detaliate, ţinte şi jaloane amănunţite. Nu e un exerciţiu uşor. Mai avem trei săptămâni de muncă intensă”, a menţionat Cristian Ghinea.
Lucrul informal cu Comisia Europeană la dezvoltarea componentelor a început şi se desfăşoară în următoarele etape: MIPE primeşte de la ministerul de linie prima variantă a componentei şi utilizează şablonul Comisiei pentru a face anumite comentarii preliminare care ar trebui integrate; după integrarea acestor aspecte, MIPE transmite componenta către serviciile Comisiei Europene împreună cu o prezentare PowerPoint în limba engleză a componentei, cu cel puţin 48 de ore înainte de prezentare; ministerul de linie este invitat de MIPE la o videoconferinţă cu serviciile Comisiei (în fiecare marţi şi joi) pentru prezentarea componentei şi pentru a răspunde la primele întrebări ale Comisiei referitoare la substanţă; după aproximativ 5 zile lucrătoare, Comisia transmite primele observaţii scrise la componenta prezentată şi sugerează României să încorporeze o parte din aceste comentarii în forma revizuită a componentei; după ce ministerul de linie transmite componenta revizuită, Comisia organizează o şedinţă tehnică la nivel de experţi unde se discută la un nivel detaliat reformele şi investiţiile propuse; la a treia revizuire, ţinând cont şi de negocierile dintre Comisie şi MIPE pe aspectele importante ale fiecărei componente, se transmite forma finală a componentei cu anexele tehnice aferente.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene urmează să se întâlnească luni la Bruxelles cu comisarii europeni pentru Competiţie, Margrethe Vestager, Transporturi, Adina Vălean şi Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira. AGERPRES