MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a condus ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență, în cadrul căreia au fost audiate rapoartele instituțiilor responsabile în gestionarea situației pandemice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Ieri au fost înregistrate 544 de cazuri noi de infecție cu Covid, din cele 4352 de teste efectuate. În același timp, 1214 de cetățeni au fost vindecați de Sars-Cov-2 și în continuare rămân 11 890 de cazuri active. Totodată, rata infectării continuă să fie înaltă, media pentru ultimele 14 zile indică 423 de cazuri de Covid la 100 000 populație. Spre regret, 29 de persoane au decedat.
La ora actuală, per total, în spitale sunt internați 3345 de persoane infectate cu Covid.
În cadrul briefingului de presă, premierul interimar a precizat că din numărul celor testați pozitiv, nouă persoane sunt personal auxiliar din sistemul de sănătate. „Potrivit colegilor de la MSMPS, faptul că deja nu mai avem medici testați pozitivi, s-ar putea să se datoreze vaccinării. După cum vedeți, vaccinul totuși își face efectul, cel puțin în rândul lucrătorilor medicali”, a precizat Aureliu Ciocoi.
Până în prezent, numărul persoanelor imunizate ajunge la 70 229. Prim-ministrul interimar a precizat că autoritățile se află încă la etapa întâi de vaccinare. „Este încă o oarecare rezistență, nu toți doresc să se vaccineze cu vaccinul propus. Tocmai din acest considerent se înregistrează această tendință lentă. Sunt mai mult decât sigur atunci când vom ajunge la etapa a treia și vom deschide larg ușile pentru vaccinarea generală a populației vom merge foarte rapid cu vaccinarea cetățenilor noștri”, a menționat premierul.
Totodată, 1551 de persoane s-au vaccinat deja cu al doilea rapel.
Ministerul Afacerilor Interne confirmă că menține efectivul de 10 mii de colaboratori zilnic la datorie, asistați, în medie, de peste 100 de militari. În autoizolare au fost verificate 10 292 de persoane care au intrat în țară fără testul negativ la Covid. De la 1 aprilie până în prezent, în Republica Moldova au intrat aproape 70 mii de cetățeni. Oamenii legii au depistat 122 de teste false la Covid. Specialiștii MAI anchetează o rețea întreagă care oferă contra cost testul negativ.
Au fost monitorizate 15 945 mii de întreprinderi, 3070 de unități de transport și verificate 1385 lăcașe de cult, care, per general, au respectat normele sanitare, organizând slujbele în spațiu deschis. Pentru încălcarea normelor sanitar-epidemiologice au fost întocmite procese contravenționale pentru 2097 de persoane fizice și 2174 de persoane juridice, dintre care șase agenți economici, opt administratori ai unităților de comerț, un administrator al stației PECO și patru administratorii ai unităților de administrație publică. Pe durata menținerii orei marțiale, de la 23:00 până la 5:00, pe parcursul ultimelor zile au fost întocmite 67 de procese contravenționale pentru încălcarea regimului, preponderent în zilele de vineri și sâmbătă.
Totodată, ANSP a efectuat 27 de controale inopinate, identificând 5 neconformități, dintre care trei instituții medicale private și două instituții preșcolare.
În total, au fost prescrise amenzi în valoare de 4,5 milioane de lei, pentru nerespectarea normelor sanitar-epidemiologice impuse în perioada stării de urgență.