BERD va susţine şi în continuare dezvoltarea economiei Republicii Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare  a susţinut şi va susţine şi în continuare dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Această declaraţie a fost făcută în cadrul unui briefing de presă  de Julia Otto, șefa Biroului din Chişinău al BERD, în contextul  celor 25 de ani de la fondarea băncii şi  sfîrşitului mandatului în funcţia pe care o deţine,  informează MOLDPRES.

Sursa citată a precizat că începînd cu anul 1991 şi pînă în prezent  suma totală a  investiţiilor   oferite de BERD, pentru realizarea a 114 proiecte în R. Moldova, a constituit 1 mlrd 106,7 milioane de euro.  Din  această sumă 5% se referă la dezvoltarea sectorului energetic, 11% – pentru sectorul financiar, alte 11% – pentru industrie şi agricultură, iar restul – pentru   infrastructură.

Julia Otto a accentuat, de asemenea,  ajutorul acordat şi întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova, pentru ca acestea să fie competitive şi prospere. Realizăm acest lucru cu succes în Republica Moldova din anul 2005, avînd finanţare  din partea Suediei, Fondului pentru ţările în tranziţie timpurie /ETC/, Uniunii Europene, Fondului Special  al Acţionarilor BERD /SSF/, precum şi de la alte organizaţii donatoare. Am combinat peste 11,2 mln de euro oferite de donatori cu fonduri proprii şi contribuţii ale  clienţilor noştri pentru a ajuta anual 2 mii  200 de întreprinderi mici şi mijlocii să acceseze finanţare şi consultanţă, a spus Julia Otto.

Pînă în prezent au fost oferite  peste 192,4 mln de euro prin linii de creditare pentru 14 instituţii financiare partenere pentru creditarea ÎMM-urilor, cu o axare specială pe segmentele insuficient deservite, cum ar fi eficienţa energetică, infrastructura şi altele.

În context,  sursa citată a informat că începînd cu anul 2009 a fost acordată susţinere din partea BERD pentru sporirea eficienţei energetice a ÎMM-urilor din Moldova. De asemenea, mai bine de 140 de întreprinderi mici şi mijlocii au beneficiat de asistenţă la implementarea proiectelor de consultanţă în domeniul eficienţei energetice.

“Pe segmentul dialogului privind politici în anul  2012 am contribuit la instituirea Consiliului Economic  –  un organism consultativ pe lîngă Prim-ministru, scopul căruia este facilitarea dialogului public-privat la cel mai înalt nivel decizional, în vederea promovării dezvoltării economice a Republicii Moldova, îmbunătăţirii climatului investiţional şi a mediului de afaceri, întru prosperarea întreprinderilor mici şi mijlocii”, a mai precizat Julia Otto.