Israelul a închis luni zona de pescuit din dreptul Fâşiei Gaza ca urmare a continuării tirurilor de rachete lansate către teritoriul israelian, transmite dpa.
Coordonatorul activităţilor guvernamentale ale Israelului în teritorii (COGAT) a anunţat luni dimineaţă că măsura va rămâne în vigoare până la o decizie ulterioară.
Forţele de apărare israeliene (IDF) au precizat că în cursul nopţii de duminică spre luni au fost lansate cinci rachete dinspre Fâşia Gaza către Israel.
Prima rachetă a explodat în Fâşia Gaza, a adăugat armat israeliană. Ulterior, COGAT a impus restricţii parţiale asupra zonei de pescuit.
Drept reacţie, militanţi palestinieni au tras alte patru rachete, principala ţintă fiind oraşul israelian Sderot. Două dintre aceste proiectile au fost interceptate de sistemul israelian de apărare Iron Dome, iar un al treilea a căzut în Fâşia Gaza. A patra rachetă a căzut în câmp deschis, potrivit media locale.
În cursul dimineţii, COGAT a anunţat închiderea completă a zonei de pescuit.
Începând de vineri seară, 40 de proiectile au fost lansate dinspre teritoriile palestiniene în direcţia Israelului. Atacurile au urmat confruntărilor între israelieni şi palestinieni înregistrate săptămâna trecută la Ierusalim.
Mişcarea palestiniană Hamas, care deţine controlul de facto în Fâşia Gaza, a anunţat în august anul trecut o încetare a focului cu Israelul, în urma medierii de către Qatar. Acest acord a fost însă încălcat în mod repetat.
Hamas este clasificată drept organizaţie teroristă de Israel, SUA şi Uniunea Europeană. AGERPRES