Măsurile de stimulare a ocupării şi de protejare a locurilor de muncă implementate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi de alte ministere din Guvern îşi arată efectele pozitive în actualele condiţii de pandemie, a anunţat, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Muncii susţine că, potrivit informaţiilor cuprinse în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, faţă de perioada anterioară declanşării epidemiei, numărul de contracte noi de muncă a crescut cu 107.062.
Totodată, numărul de angajatori activi a crescut cu 34.386, faţă de data de 1 ianuarie 2020 iar numărul de salariaţi activi a crescut cu 61.274.
„Efectele pozitive înregistrate în piaţa muncii ne încurajează să promovăm, cu şi mai multă forţă, noi măsuri pentru creşterea ocupării, mai ales în acele zone/judeţe în care numărul locurilor de muncă este încă foarte mic, iar salariile nu sunt suficient de atractive. Relansarea economiei, prin creşterea numărului de angajatori şi, implicit, a numărului locuri de muncă bine plătite ne va asigura mai multe resurse bugetare pe care să le putem redistribui către cei care au cu adevărat nevoie”, a scris luni Raluca Turcan. AGERPRES