CIUMA

Este bine să nu ne amăgim. Cu cât ne îmbătăm mai mult cu apă rece, cu atât vom pierde din antrenamentul dacic al degustării vinului ”puterea ursului”. Chiar dacă prin pădurile țării vin prinții austrieci și ne ucid urșii, noi rămânem la fel de pasivi precum mai este, în acest caz, codrul carpatin, puternic legănat de soarta celei mai mari fiare a Carpaților. Degeaba ne tânguim pe facebook despre soarta noastră crudă și nedreaptă, că occidentul nu știe să reacționeze decât dacă subiectul principal ar fi fost un țigan sau o șleahtă de sărăntoci, care s-ar fi blocat lifturile din Paris sau chiar din Viena. Vestea cu uciderea ursului Arthur de către Prinţul austriac Emanuel din Liechtenstein, a trecut pe lângă urechea #reziștilor și s-a dus și dus a fost, fără ca cineva să mai înțeleagă ceva. Pandemia nu a dispărut încă. Chiar dacă președintele și prim ministrul României devin din ce în ce mai insistenți în bucuria lor, cu ajutorul cărei anunță că suntem pe punctul ca, de la 1 iunie, să ne demascăm, să mergem la plajă cu chipul nostru scos la lumină, evident insistând pe condiția cu valoare de invincibilitate: ”Sesam deschide-te!”, în realitate nimeni nu mai înțelege nimic.Nici măcar poziția surprinzătoare a ministrului Economiei Claudiu Năsui, care de capul lui a găsit de cuviință să ceară Parlamentului să amâne intrarea în dezbatere a unui proiect de lege privind 5G, proiect discutat deja în coaliție și trimis cu prioritatea spre legiferare în Parlament. Iată din nou un început de scandal între PNL și USR-PLUS, evident o răfuială mai mult la nivelul orgoliilor rănite și, nu în ultimul rând, al cultivării lanurilor de aroganță. Țara nu mai are timpul și nici răbdarea să se uite cum se scuipă unii și alții, fără a mai avea măcar un dram de creier și de saliva. Mult mai tentante devin vacanțele care ne bat pe umeri, mai ales când ne aducem aminte că am stat deja un an în case, că mai bine de un an ne tot ferim de virusul care nu se vede, dar se simte, de acel COVID-19 ce nu prea stă pe gânduri și ne ucide la cea mai mică neglijență a celor care se dau de ceasul morții să treacă prin pandemie cu pagube minime. Bucureștiul nu are buget, Iașul nu are buget, Bacăul nu are buget. Poate fi descoperit un singur vinovat pentru această anomalie ce atinge întârzieri de jumătate de an în funcționarea acestor trei orașe importante ale țării? Evident că cel mai la îndemână ar fi USR-PLUS, formațiune politică care a refuzat să voteze proiectele de buget propuse dezbaterilor în consiliile locale. O astfel de realitate nu poate fi investită cu dreptul fiecăruia de a-și forma un punct de vedere, cu atât mai mult cu cât votul acesta este de fapt un vot dat împotriva propriilor lor promisiuni electorale, privind dezvoltarea localităților respective.
Votul politic nu are nimic în comun cu acestea, ele se măsoară doar în setea de răzbunare, de plătire de polițe, chiar dacă cei împotriva cărora se votează fac parte din coaliția de guvernare. USR-PLUS votează împotriva PNL, călcându-l pe aorta până la sugrumare, doar pentru a-l răzbuna pe Vlad Voiculescu, de exemplu, la București, sau pentru a-l răpune la Iași pe Mihai Chirica, cel care a demonstrate că poate să o chichirească pe Cosette, fără ca madame să mai articuleze o rimă, fie ea și din versul popular.
Războiul se dă în special pentru ieșirea din zona orgoliilor, dovedite a fi mai mult decât perdante. În taberele politice se află în prizonerat electoratul pus să stea cu fălcile în palme și să privească spre orizontul din ce în ce mai îndepărtat, din spatele căruia sunt așteptate să apară primele realizări de promisiuni electorale.
Suntem trași în poză, cu zâmbetul deschis la maxim așa cum mai sunt deschise porțile atunci când trebuie să intre mașina de gunoi sau carul alegoric, pregătit pentru marea demonstrație, moment prielnic pentru prezentarea marilor realizări.
Încă suntem în postura celor care încearcă să-și găsească drumul, prin tot felul de catacombe, de suișuri și coborâșuri înspre subsolurile în care omul fără însușiri nu ezită să ceară drepul la cuvânt, chiar dacă cuvintele sale sunt reduse doar la onomatopeele scoase în urma erodării fundației societății de către ura și dezbinarea invocatei colaborări în coaliția de guvernare ajunse să țină locul opoziției în ceea ce privește starea conflictuală care ne-a cuprins asemnea unei molime, fie ea și ciumă, a cărei culoare se pare că nu mai contează.
ADI CRISTI