Rata şomajului a scăzut în ultimele trei luni cu 0,2% şi au fost înregistrate aproximativ 100.000 de contracte de muncă noi, a declarat luni ministrul Muncii, Raluca Turcan.
„Scăderea ratei şomajului, crearea de locuri de muncă şi creşterea numărului de angajatori reprezintă obiective importante ale Ministerului Muncii. Doar în ultimele trei luni, deci începând cu acest an, avem o scădere a ratei şomajului cu 0,2%, o apariţie a aproximativ cred că 54.000 de angajatori noi şi, de asemenea, cred că aproximativ 100.000 de contracte înregistrate noi”, a spus Turcan, care a participat la deschiderea primului Centru de intervenţie pentru victimele violenţei sexuale din România.
Ministrul Muncii a explicat că numărul de contracte nu reprezintă neapărat numărul de locuri de muncă, deoarece un angajat poate să aibă unul, două sau mai multe contracte de muncă part time.
„Contracte nu înseamnă neapărat locuri de muncă. Contractele de muncă au în spate un număr de locuri de muncă, însă ele pot să aducă angajatul în situaţia de a avea unul, două sau mai multe contracte de muncă part time. De aceea mi-e greu să spun exact acum numărul de locuri de muncă”, a punctat Raluca Turcan.
Rata şomajului înregistrată la nivel naţional a fost de 3,33% la finalul lunii martie, cu 0,02 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul total de şomeri la finele lunii martie 2021 a fost de 290.972, mai mic cu 2.489 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.AGERPRES