21.100 de persoane au fost imunizate în spitalele militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara

Un număr de 21.100 de persoane care nu aveau o programare prealabilă au fost imunizate împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de vaccinare organizat, în perioada 4 – 11 mai, în spitalele militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, informează, miercuri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, s-au vaccinat 3.863 persoane (dintre care 1.071 pe timp de noapte), la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov – 3.519 persoane (554 pe timp de noapte), la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca – 3.402 persoane (dintre care 821 pe timp de noapte), la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa – 2.687 persoane (530 noaptea), la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” Craiova – 3.266 de persoane (dintre care 619 noaptea), la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. I. Czihac” din Iaşi – 1.560 de persoane (600 noaptea), iar la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara – 2.885 persoane (569 pe timp de noapte).

Potrivit sursei citate, în paralel, pe toată perioada maratonului, centrele de vaccinare ale spitalelor militare menţionate au asigurat şi vaccinarea celor care au avut programare prin platformă.

MApN reaminteşte că, începând din 8 mai, vaccinarea fără programare prealabilă în platforma electronică a fost extinsă în toate cele 11 spitale militare din ţară (Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara).

Astfel, pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze se vor prezenta în respectivele centre până la ora 14,00, iar cele cu vârsta de până în 60 de ani, după ora 14,00 şi până la terminarea programului normal de lucru.

„Imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate prin platforma la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate”, afirmă aceeaşi sursă.

Ministerul Apărării Naţionale asigură, în prezent, locuri pentru imunizarea populaţiei generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.

Suplimentar, MApN afirmă că a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care „acţionează în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile”, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. AGERPRES