Gaz Metan – Poli Iaşi 4-2. Ieşenii părăsesc Liga 1 după nouă sezoane consecutive

Poli Iaşi s-a despărţit de Liga 1 cu o înfrângere, scor 2-4 (0-3), în deplasare, la Gaz Metan Mediaş. Cu o formulă de echipă improvizată din cauza accidentărilor şi a forfait-ului declarat de o parte dintre jucători după înfrângerea din etapa trecută, din Copou, în faţa lui AFC Hermannstadt, care a consfinţit retrogradarea din punct de vedere matematic a moldovenilor, oaspeţii nu au putut emite pretenţii în faţa trupei pregătite de Mihai Teja.

 

După numai un sfert de oră, gazdele aveau deja un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj, după reuşitele lui Ricardo Valente (min. 9 şi min. 11)  şi Mihai Butean (min. 15). Asaltul medieşenilor la poarta nefericitului Janos Brânză a continuat, Ricardo Valente, Ronaldo Deaconu şi Ze Manuel distrându-se cu o apărare de amatori a Iaşului. De partea cealaltă, în prima repriză, oaspeţii nu au avut nicio acţiune periculoasă la poarta veteranului Răzvan Pleşca.

 

Imediat după reluare (min. 47), Ze Manuel urcă scorul la 4-0, după ce a ridiculizat apărarea visătoare a oaspeţilor. Văzându-se cu sacii în căruţă, elevii lui Mihai Teja nu au mai forţat. De acest lucru au profitat din plin ieşenii, care au reuşit să reducă din diferenţă, mai întâi prin Francisc Cristea (min. 71) şi apoi prin Alexandru Zaharia (min. 81).

 

Gaz Metan: Pleşca – Butean, Baco, Larie, Trif  – Moura (min. 71 Alceus), Deaconu (min. 71 Francesco), Chamed (min. 54 Pampoo), Horșia  – P. Costea (min. 17 Ze Manuel), Ricardo Valente (min. 55 Morar).

Poli Iaşi: Brînză –  Cană, Vanzo, Gaitan, Onea – Fr. Cristea, Popadiuc, Platini, Vega, A. Stan (min. 46 Mensah) – Al. Zaharia.

După nouă sezoane consecutive pe prima scenă, Poli Iaşi se reîntoarce din vară în Liga 2, acolo unde o aşteaptă echipe de tradiţie din fotbalul românesc, precum Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, care şi-au propus, cu siguranţă, promovarea în Liga 1 în campionatul viitor. Pe lângă cele două echipe, Iaşul va mai da piept, în lupta pentru promovare, cu Astra Giurgiu, ASU Politehnica Timişoara, Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău sau CSA Steaua Bucureşti.

 

În celelalte meciuri din ultima etapă a play out-ului, disputate miercuri, s-au înregistrat rezultatele:

FC Voluntari – UTA 0-0

FC Viitorul – Astra Giurgiu 1-0

Dinamo – Chindia Târgovişte 0-0

AFC Hermannstadt – FC Argeş 1-0

 

În urma acestor rezultate, Poli Iaşi şi Astra Giurgiu au retrogrdat în Liga 2, în timp ce AFC Hermannstadt şi FC Voluntari merg la barajul pentru menţinerea în Liga 1, unde urmează întâlnească, în meciuri tur-retur, pe ocupantele locurilor 3 şi 4 din Liga 2.

Chindia Târgovişte şi FC Viitorul vor susţine un baraj tur-retur pentru stabilirea formaţiei care va juca barajul (disputat tot în sistemul tur-retur) cu echipa clasată pe locul 3 în play off, pentru accedarea în ediţia viitoare a Conference League. (E.M.)