Toamna debutează cu vreme deosebit de caldă. În sud, temperaturile vor atinge, mâine, pragul de caniculă

Oficial, sâmbătă vine toamna, dar temperaturile vor fi cu mult peste cele normale pentru aceasta perioadă.  „Vorbim de vreme, în general, frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă, mai ales în sudul teritoriului, acolo unde se vor înregistra temperaturi maxime ce vor atinge 35 de grade. Și în celelalte zone, temperaturile vor fi destul de ridicate. Peste 30 de grade vor fi și în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, mai mult senin. În zona litoralului, în acest weekend, vorbim de o vreme cu temperaturi de 30-31 de grade. În zonele montane, va fi o vreme în general frumoasă. Toată săptămâna viitoare va fi cu vreme mai caldă decât este normal, cu temperaturi maxime mai ridicate în partea de sud a teritoriului”, a spus meteorologul de serviciu, Alina Şerban, pentru Antena 3.