Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, joi, un mesaj în memoria fostul lider ţărănist Corneliu Coposu, care s-a născut la data de 20 mai 1914, subliniind că acesta a fost „Seniorul democraţiei noastre regăsite”.
„20 mai este ziua în care s-a născut, în 1914, unul dintre eroii României, Corneliu Coposu, Seniorul democraţiei noastre regăsite. Numai cinci ani i-a fost dat să ne îndrume după alungarea comunismului, dar în acei cinci ani ne-a oferit lecţii de patriotism şi demnitate cât pentru o viaţă. Este un privilegiu să fi fost contemporani cu o astfel de personalitate politică, venită din vremurile vechi, din tradiţii pe care nici bolşevismul nu le-a putut distruge în întregime”, a scris Orban, pe Facebook.
Potrivit acestuia, încă din tinereţe, din vremea uceniciei sale politice, Corneliu Coposu a învăţat care sunt pericolele dictaturii şi ale extremismului totalitar.
„A fost închis 17 ani în temniţele comuniste, regimul nemilos i-a ucis soţia, a fost mai bine de două decenii urmărit şi persecutat de Securitate, dar toate aceste greutăţi nu l-au înfrânt. Destinul său era altul: să îşi dăruiască ultimii ani salvării poporului şi ţării pe care le iubea, chiar dacă ele nu l-au iubit întotdeauna aşa cum ar fi meritat. Acest simţ al datoriei şi al sacrificiului, pe care şi-a întemeiat întreaga conduită politică, se confunda cu însăşi natura sa de urmaş al unei distinse familii de intelectuali transilvăneni, militanţi pentru cauza naţională, persecutaţi pentru convingerile lor, dar neînvinşi în faţa adversităţilor. Admiraţie şi recunoştinţă veşnică îi datorăm, iar în ziua naşterii sale îi urăm La mulţi ani! în Panteonul marilor oameni ai ţării”, a mai transmis preşedintele PNL. AGERPRES