24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Moartea devine din ce în ce mai plină de sine. Aroganța ei nu ne lasă în pace. Ne ridică de subțiori și ne izbește fără milă de malurile vieții. Suntem din ce în ce mai hăituiți, mai plini de vânătăi, fără nici o șansă de a învăța din tainele liniștii de a fi mult mai aproape de lucrul firesc. Moartea ne scoate din sărite. Insistența ei ne face să ne pierdem răbdarea. Ne ridică în picioare, sub forma protestului ce nu mai suportă amânare. Vrem să fim luați în seamă. Nu mai răbdăm atâta umilință și încrâncenare.Vrem explicații, răspunsuri la toate întrebările care ne ridică în picioare. Avem nevoie de limpezimea gândului smulsă din fierberea vieții, astfel încât să fim în stare să judecăm „la rece” următorul nostru pas, între viață și moarte.
Ar fi trebuit să ne împăcăm cu gândul exercițiului prea plinului, de a ne obișnui cu moartea de când aceasta face parte din „meniul zilei”, astfel încât am început să o tratăm ca pe o cunoștință, ca pe o rudă nesuferită de care nu mai putem să scăpăm.
Moartea oricărui om este un moment de durere, de suferință, de lacrimi împietrite. Mai mult, această durere personală se multiplică dacă dispărutul a făcut parte din tezaurul cultural al comunității, fiind apreciat de mulțime pentru performanțele acestuia de a-i bucura și de a-i ține electrizați într-un tot din ce în ce mai masiv, mulat pe personalitatea actorului sau a scriitorului, solistului, cu care mulțimea nu a ezitat să-și petreacă cele mai frumoase clipe din viață. Un astfel de magnetism pune în valoare memoria activă a comunității, în urma căreia cel dispărut joacă rolul celui care face parte din familial lor, chiar dacă în realitate cei care plâng, plâng un străin în fapt, dar care de iure se dovedește a fi un suflet drag lor.
Marii actori: Draga Olteanu-Matei, Ion Dichiseanu sau Constantin Popa electrizează comunitatea, invocând prezența acelui tip de defibrilator, care funcționează cu amperajul sufletului lăsat liber să ne adune, să ne strângă laolaltă astfel încât să păstrăm în pulsul nostru ceea ce decedatul ne-a dictat într-o viață de om, de pe scena în jurul căreia ne-a adus și ne-a ținut cu răsuflare tăiată și care acum, la catafalcul împricinatului, dusă a fost.
Constantin Popa a fost unul din actorii mari ai Iașului, dar nu numai. Nu numai ai Iașului și nu numai actor. Profesor universitar la Universitatea Națională de Artă ”George Enescu” din Iași, dramaturg, poet, filosof, Constantin Popa vine astăzi în fața ieșenilor într-un nou rol principal, cu o premieră care va deveni instantaneu și ultimul spectacol, ultimul rol ce va aduce la scenă deschisă ultimul ropot de aplauze.
La 85 de ani, Constantin Popa și-a luat la revedere discret de la publicul său. A fost un fidel actor al recitalului de poezie, unul dintre poeții români privilegiați de a ști cum să recite, de a transforma poezia într-un expozeu al sentimentului, fără de care auditoriu ar fi fost vitregit de acest drum direct, de la cuvânt la sentiment.
Nu putem să nu citim din necrologul pe care Uniunea Scriitorilor Filiala Iași și l-a făcut, cu acest trist prilej de despărțire, chiar și pentru că, marginalizarea lui Constantin Popa din rolul său de actor a fost suplinit de marele său rol de poet, care știe să-și recite poeziile.
”Joi 20 mai 2021 a plecat la cele veșnice maestrul Constantin Popa, actor societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, scriitor, profesor doctor al Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași.
Născut în comuna Cozia, județul Iaşi, pe data de 10 martie 1936, Constantin Popa, poet si dramaturg, a debutat editorial în 1976 cu volumul de versuri Preţul alegerii, Ed. Junimea. Au urmat volumele de versuri: Cuvinte învinse, Ed. Junimea, 1978; Perioada de instrucţie, Ed. Junimea, 1981; Împăcarea cu Faust, Ed. Junimea, 1986; Şcoala de îngeri, Ed. Junimea, 1991; Teroarea clepsidrei, Ed. Cronica,1996; Donatorul de umbră, Ed. Junimea, 2000; Sertarul cu emoţii, Ed. Junimea, 2006, Crescătoria de clipe, 2011.
„Eu întâi am scris poezie și mai apoi dramaturgie, dar un debut substanțial a fost în ordinea lor inversă.(…) Și dramaturgia și poezia au fost pentru mine căutarea unui alt mijloc de expresie, de comunicare, decât cel pe care-l foloseam ca actor”, mărturisea Constantin Popa.
Ca dramaturg a debutat în 1975 cu Hora întreruptă, Ed. Casa de creație. În 1996 publică volumul Maşina de vânt , Ed. Cronica, cu piesele: Calul Verde, Regulamentul de bloc, Maşina de vânt şi Cavou Bar. În 2013 publică Salonul nr. 6 Bis, Editura 24 Ore.
A colaborat la revistele: Cronica, Convorbiri literare, Gazeta literară, Teatrul şi Dacia literară.
Pentru activitatea sa scriitoricească, Constantin Popa a primit Premiul de excelență, acordat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, 2007.
În semn de apreciere a întregii activități şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului, i se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004).
În 2019, a fost premiat în cadrul celei de a doua ediții a „Valorilor Iașului, Valorile României”.
Prin plecarea la cele veșnice, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași a pierdut o voce de excepție a poeziei și dramaturgiei românești contemporane. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
La revedere Constantine! Rămâne așa cum am vorbit. Ține tuturor prietenilor tăi un loc la marginea veșniciei.
ADI CRISTI
