Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea Cod galben de instabilitate atmosferică, în sensul restrângerii numărului de judeţe la 12, dar a prelungit perioada de valabilitate până joi dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 mai, ora 14:00 – 27 mai, ora 6:00, pe durata Codului galben, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.
Judeţele avertizate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Vâlcea.
În acelaşi timp, o informare de vreme instabilă va fi valabilă până sâmbătă la ora 10:00, la nivelul întregii ţări.
Astfel, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul şi estul ţării. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 50 l/mp. Fenomene similare sunt prognozate şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte. AGERPRES