Strâmbu (MS): Nu se poate vorbi de un focar epidemic în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic din Argeș

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Victor Strâmbu a declarat joi că nu este vorba despre un focar epidemic în cazul copiilor din județul Argeș diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic, internați la Spitalul ‘Marie Curie’ și la Institutul de Boli Infecțioase ‘Matei Balș’. “Nu este vorba că acești copii s-ar fi infectat în spital, ei stând foarte puțin timp în spitalele din județul Argeș. S-au recoltat probe din spital. Având în vedere ancheta preliminară privind alimentația copiilor nu putem să tragem niște concluzii, fiindcă nu au fost identificate alimente comune. La Pitești au fost internați doar patru dintre acești copii cu o durată medie de două-trei zile. Nu au luat unii de la alții, au venit cu simptomatologia de acasă. Asta este ceea ce rezultă din foile de observație. Avem și o patologie diversă, la unii colonizarea bacteriană, la alții virală. Nu se poate vorbi de un focar epidemic. Avem mai multe localități, diverse moduri de preparare a alimentelor, diverși agenți cauzatori de boală, simptomatologie diversă”, a spus secretarul de stat, într-o conferință de presă. El a precizat că s-a dispus trimiterea de echipe de epidemiologi și infecționiști la domiciliul copiilor pentru a vedea condițiile igienico-sanitare. Potrivit acestuia, la Spitalul ‘Marie Curie’ au fost aduși 12 copii din localități de pe raza județului Argeș, dintre care unul a murit, iar la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” sunt internați alți trei copii, tot din Argeș, toți cu stare ameliorată. “La Spitalul ‘Marie Curie’ au beneficiat de dializă peritoneală opt copii. La ora actuală sunt șapte copii sub dializă peritoneală, toți fiind ameliorați”, a spus secretarul de stat. În total, 15 copii au fost transferați în Capitală din Argeș. “Au fost transferați în modul următor: 12 la Spitalul ‘Marie Curie’, dintre care unul decedat, 3 copii la Institutul ‘Matei Balș’. Trei dintre copiii de la Spitalul ‘Marie Curie’ au fost confirmați cu rotavirus, doi dintre cei de la ‘Balș’ au fost și ei confirmați cu rotavirus, la celălalt se așteaptă încă testele”, a explicat Victor Strâmbu. Potrivit acestuia, de miercuri, de la ora 15,45, nu a mai fost transferat niciun alt copil din județul Argeș care să prezinte aceeași simptomatologie la spitale din București. Strâmbu a arătat că a fost confirmată prezența bacteriei E. coli la un singur copil — cel decedat la Spitalul ‘Marie Curie’. “O echipă de medici epidemiologi, infecționiști și de sănătate publică de la Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică și Institutul Național de Boli Infecțioase ‘Matei Balș’ s-a deplasat joi la Pitești pentru a verifica modul în care se desfășoară ancheta epidemiologică și inspecția la Spitalul de Pediatrie privind acordarea asistenței medicale și condițiile de spitalizare. S-a deplasat la DSP Argeș, la Spitalul de Pediatrie Pitești. De asemenea, comisia a dispus recoltarea de probe suplimentare de lapte praf și alte alimente și obținerea de date suplimentare pentru ancheta epidemiologică. Rezultatul probelor de laborator îl vom avea în 3 — 7 zile”, a susținut secretarul de stat. El a precizat că inspecția sanitară a DSP Argeș a constatat miercuri că au existat situații în care în același salon din Spitalul de Pediatrie din Pitești au fost internați copii cu afecțiuni diferite respiratorii și digestive, fapt pentru care s-au dispus măsuri de sancționare pecuniare pentru cadrele sanitare vinovate.